Atunci mi-am pus realitatea pe pauză, şi am încercat să îmi aduc aminte cum se petrecuse totul. Era într-o toamnă târzie. Era abia trecut de 10 seara. Căminul M era în centrul complexului. Avea 6 etaje. Casa scărilor se afla pe mijlocul edificiului, iar de-o parte şi de alta se aflau cele două coridoare, fiecare cu câte 10 camere, cinci pe o parte, cinci pe cealaltă. Fiecare etaj era monitorizat non-stop, prin camere cu circuit închis. Ucigaşul a urcat la primul etaj. A luat camerele la rând. A bătut la uşă la camera 101. A deschis o blondă scundă, cu părul strâns în coc. Colega ei făcea baie. A împins-o pe spate fără un cuvânt, şi i-a băgat un glonţ în frunte. Apoi a intrat în baie, şi a împuşcat-o pe colega ei de cameră prin panoul de plastic de la cabina duşului. A ieşit din cameră, şi a bătut la 102. Acolo a deschis tot o blondă, dar aceasta era mai înaltă. Colega ei de cameră stătea tolănită pe pat şi citea o cartea groasă despre efectele deteriorante ale muncii fizice, în viaţa omului secolului al XIX-lea. Pe blondă a împuşcat-o în gură, fiindcă încercase să strige, iar pe colega silitoare, prin coperta cartonată a cărţii, în plină faţă. Apoi a închis uşa, şi a bătut la 103. O brunetă de data aceasta. A primit un glonţ în piept, iar colega ei, care făcea cartofi prăjiţi a primit un glonţ în ceafă. S-a prăbuşit peste plită, şi a doua zi au trebuit să o adune cu şpaclul de pe metalul încins, care practic a copt-o. A urmat 104. Acolo locuiau doi băieţi – fraţi. Câte un glonţ în faţă la fiecare. 105. La fel – doi băieţi. Apoi şi-a schimbat încărcătorul, fiindcă se golise. Avea o capacitate de 10 proiectile. În total s-au găsit 4 încărcătoare, câte unul în camerele 105, 110, 115 şi 120. A ucis 39 de persoane (în camera 118 nu se afla decât o singură fată – colega ei fusese chemată acasă, pentru o înmormântare – dacă nu ar fi plecat, ar fi fost înmormântarea ei) în mai puţin de un sfert de oră, iar apoi a ieşit galant pe uşa din faţă. A folosit un amortizor, fiindcă nu s-a auzit niciun sunet. A acţionat atât de repede încât victimele nici măcar nu au avut timp să ţipe. Şi cel mai important aspect al crimelor a fost calmul cu care au fost executate. Nicio deviere, niciun incident, şi poate cel mai intrigant a fost faptul că, într-o zi de miercuri, la o oră nu atât de târzie, toţi studenţii se aflau în camerele lor (cu excepţia fetei din 118, dar este foarte posibil ca în cazul în care nu ar fi fost chemată la înmormântare, să fi fost şi ea prezentă în cameră). A fost crima perfectă. Camerele nu au reuşit să redea o imagine clară sau completă a ucigaşului. Fusese îmbrăcat complet în negru, şi purtase o pălărie şi ochelari de soare negri. Întrebat, portarul abia a reuşit să îşi amintească dacă fusese vreo astfel de persoană în cămin în seara respectivă. Nu mică a fost mirarea pompierilor, când au fost chemaţi la ora 3 dimineaţa să stingă focul din camera 103, unde carnea calcinată a fetei care se prăbuşise peste plită începuse să miroasă destul de tare încât să fie simţită de locatarii de la etajele superioare. Pompierii au bătut la camerele învecinate, şi în curând s-au trezit cu un morman de cadavre pe cap. Toţi s-au întrebat de ce ucigaşul ucisese pe cei de la etajul I, şi nu pe cei de la etajul V. Avea şanse exponenţial mai mari de reuşită (făcând abstracţie de reuşita efectiv perfectă) dacă ar fi lovit la etajul al V-lea. Nu l-ar fi deranjat nimeni, forfota era extrem de redusă în acea parte a căminului. Cea mai bună explicaţie pe care au dat-o autorităţile a fost că ...
Fragment din "Briciul lui Occam"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu