Probleme

Urcă treptele răcoroase ale scărilor, până la etajul al 3-lea. Descuie uşa – era mai mult un ritual, fiindcă era foarte şubredă, şi de cele mai multe ori îşi spunea că nici nu avea rost să se mai obosească, fiindcă la primul umăr, ar fi sărit din toc – şi ascultă. Nu se auzea nimic. Intră în camera surorii. Aceasta dormea neîntoarsă, îmbrăcată în chiloţi şi un tricou, şi acoperită formal, cu un cearşaf foarte subţire. Transpirase totuşi, şi Vera îi şterse sudoarea de pe fruntea înaltă, după care îi aranjă părul făcut vâlvoi de visele ei de copil mic.

Vera o privi câteva minute în şir. Nu se sătura de priveliştea ei. Mică, durdulie, roşie în obraji, cu buzele mereu întredeschise, cu sprâncenele arcuite şi mereu ridicate, ca şi cum lumea din jurul ei o lua mereu prin surprindere, cu degetele în miniatură, mereu înfometate să apuce ceva, ca un cleptoman.

– La ce visezi tu, când închizi ochişorii ăia frumoşi ? întrebă Vera, cu capul în palme.

Fetiţa plescăi din buze şi dădu din picioruşe scurt, semn că o auzise. Vera pufni în râs, pe înfundate, şi ieşi din cameră.

[…]

– Şi tu, curvă bătrână ce eşti ! îi strigă mamei sale. – M-ai dat afară din cauza căcatului ăsta mic ! – se referea la copilă – strigă el, punând mâna pe fetiţă.

Bătrâna încercă să protesteze, dar el o împinse peste marginea canapelei, şi femeia dădu cu capul de perete, apoi se rostogoli în colţ, fără vreun cuvânt. Bărbatul apucă fetiţa de bretelele salopetei roşii cu care era îmbrăcată, şi o ridică în aer. Ea îl privi mirată, neştiind cum să reacţioneze. El o privi cu ură, şi respiraţia lui se revărsă pe faţa fetiţei, ca un nor nociv, de otravă invizibilă. Păru că imaginea copilei îi mai înmuiase frenezia aceea fără sens, dar fusese numai o părere. El îşi retrase palma, pentru a lovi.

În clipa următoare, se auzi un pocnet surd, şi el îi dădu drumul fetiţei pe canapea. Îşi duse palma la ceafă şi pipăi, apoi îşi privi degetele – erau pline de sânge. Se întoarse o sută optzeci de grade, şi îşi văzu sora, cu faţa tumefiată şi cu buza ruptă, înarmată cu o tigaie grea de bucătărie. Vera spumega de furie. Făcu un pas spre ea, şi ar fi vrut să mai facă unul, când femeia îl pocni peste falcă cu tigaia. Mânerul acesteia se rupse, şi vasul zbură într-o vitrină a dulapului. Bărbatul căzu lat. Sângele care îi ţâşnise pe gură stropi tapetul verde, şi doi dinţi sparţi îi aterizară într-o bombonieră fără capac. Vera aruncă mânerul tigăii pe covor şi se aplecă asupra lui:

– Niciodată să nu te mai atingi de mine !!! M-auzi ?! Altfel îţi jur că te omor !! scrâşni ea.

Într-o clipă fu lângă fetiţă. Aceasta nu avea nimic. Aterizase pe perinile moi ale canapelei vechi şi bătătorite. O privea pe Vera, mirată, şi mânuţele ei pipăiră buza umflată şi ruptă. Femeia o strânse tare în braţe, apoi verifică pe bătrână. Se lovise la cap, dar în afară de o ameţeală, nu avea nimic. Curva bătrână era mai rezistentă decât s-ar fi crezut.

Fragment din "Toate femeile plâng"