Totalul afișărilor de pagină

joi, 24 iunie 2010

miercuri, 9 iunie 2010

Timp pentru timp


Când pierzi ceva, cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să stai. Să ai timp să te gândeşti la toate greşelile pe care le-ai făcut, la toate gropile în care ai călcat, la tot ce puteai schimba, la tot ce ai avut în faţa ochilor (sau, pentru alţii, a inimii) şi nu ai luat în seamă.
Apoi urmează partea grea.
Să îţi dai seama că nimic nu s-a schimbat, doar că tu eşti cu ochii mai larg deschişi.
Şi acum urmează partea cea mai grea.
Să îţi dai seama că toate astea puteau fi evitate, cu un minim de efort. Şi că nu mai poţi face nimic. Ai timp din belşug, dar nu ca să schimbi situaţia, ci doar să o suporţi aşa cum e.

„Mintea mea în 3 volume”, pagina 63