Laptele Negru al Mamei: Parsimoniae

miercuri, 2 decembrie 2009

Parsimoniae

Acum când stau să mă gândesc, mi se pare totul de o irealitate fantastică, şi parcă tot nu îmi vine a crede că eu am fost martorul direct al atâtor întâmplări.

Dar asta e viaţa, şi trebuie apreciată, bună-rea, cum vine la rând. Cred că altă cugetare nici nu mi s-ar potrivi. Mereu am fost un om care a schimbat ce putea să schimbe, şi a lăsat dracului ce nu se putea schimba. Un om pragmatic şi calm, care rareori a făcut ceva nelalocul lui, fără sens. Un om care ar spune, dacă ar crede ce spune: Doamne sfinte, ajută-mă să schimb ce pot, iar ce nu pot schimba, să accept. Sau aş zice oare: ajută-mă să accept ce nu pot schimba, iar ce nu pot schimba, ajută-mă să distrug ?

Fragment din "Briciul lui Occam"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

V de la Vulgar

Piciorul unei femei nu ar trebui să atingă niciodată în întregime pământul. Talpa ei ar trebui să aibă mereu un punct suspendat. E semnul semi-divinităţii ei faţă de restul vieţuitoarelor. Nu ştiu de ce spun asta. Pur şi simplu am văzut odată o femeie ţinându-şi doar vârful tălpii pe pământ şi imaginea era atât de frumoasă încât gestul mi s-a părut ca fiind ceva reprezentativ pentru orice femeie. Respectiva nu era nici măcar frumoasă, dar postura, poziţia piciorului era pur şi simplu ... incredibilă.

V de la Vulgar

Îşi mişca capul într-o parte şi în alta, până când am fost nevoit să îmi închid ochii, ca să nu o mai văd, şi nu i-am deschis decât în ultimul moment – climaxul. Atunci am privit-o în ochi, şi nu mi-a venit să îmi cred ochilor: faţa ei era ca o cârpă, ceva improvizat, o operă de artă a unui copil idiot – faţa ei era compusă din zeci de mici elemente luate din înfăţişarile celorlalte: un ochi albastru, altul verde, o buză subţire iar cealaltă obscen de groasă, o ureche micuţă şi rotundă iar alta mare şi lunguiaţă, cu dinţii diferiţi, cu nasul scrijelit şi lucios, lăsat într-o parte şi ferm în alta, cu un obraz alb ca varul şi cu unul tuciuriu, cu bărbia ascuţită şi galbenă, cu cearcăne sub un singur ochi, cu o fâşie de ten acneic lângă o altă fâşie de piele impecabilă. În fine, un ameste eterogen al tuturor chipurilor pe care mi-ar fi plăcut să le văd schimonosindu-se de durere şi plăcere în acelaşi timp.

V de la Vulgar

Nu poţi spune nimănui că îţi place cafeaua neagră, sau mirosul de carte nouă, sau cel de lemn proaspăt tăiat. Nu poţi spune nimănui că ai două plombe în gură sau că uneori te trezeşti vorbind singur pe stradă. Nu poţi spune nimănui că te interesează salvarea planetei şi ţările din lumea a treia. Nu poţi spune nimănui că ai vrea să îţi vezi prietena cea mai bună în pat cu iubita. Nu poţi spune nimănui că povestea ta preferată când erai mic era Rapunzel.

De fapt, poţi face toate aceste lucruri, dar ce rost are ? Nimeni nu te ia în seamă. Toţi ştiu cum te cheamă.Şi de aceea toţi te ignoră.

Şi e singurul gen de faimă pe care nimeni nu şi-l doreşte. Fiindcă faima asta te aruncă direct la gunoi. Îţi sfâşie nervii şi se pişă pe tine. Te taie şi te rupe, şi te face să îţi ascunzi chipul printre oameni.

V de la Vulgar

În timp, ajungi să înveţi câte ceva despre Timp.

Eu am învăţat că timpul e cau un peşte. Crezi că l-ai prins, dar de fapt, tocmai ţi-a scăpat printre degete.

Timpul e ca o insectă scârboasă. O poţi prinde, dar nu vrei să o prinzi. Ţi-e frică de ea. Ţi-e frică să nu te înţepe. Şi deşi ştii că nu îţi poate face rău, nu vrei să te rişti şi să afli că DA, îţi poate face rău, dacă vrea.

Timpul e ca o curvă. Una tânără, care arată decent. O curvă care stă în faţa ta pe un taburet, iar tu stai în genunchi în faţa ei, şi întinzi o mână spre ea. O priveşti în ochi, în timp ce mâna îţi pătrunde pe sub fusta ei ieftină. Ea îşi linge buzele obscen şi te aprobă cu privirile, şi îşi împinge bazinul spre degetele tale sfioase, gemând uşor atunci când îi atingi vaginul umed, că doar ...

Pentru asta ia bani. Să te facă să te simţi tare. Să te facă să te simţi bine. Şi o face atât de bine ...

... şi te îndeamnă din priviri să continui, dar în mintea ei îşi spune: sper că ai bani. Fiindcă eu nu-s ieftină. Dar, de fapt e. Şi în timp ce tu te simţi bine, spunându-ţi că nu are cum să ţi-o tragă tipa asta, că nu are cum să te fraierească, în spatele tău stă un tip de doi pe doi, cu dinţii îmbrăcaţi în aur, care îţi pune o mână pe umăr. El nu e ieftin.

Atunci tu te întorci speriat, ca şi cum ar fi fost mă-ta aia care te-ai prin cu mână sub fusta curvei, şi nu patronul ei.

Iar în timp ce tu te simţeai bine, cronometrul mergea, şi banii se strângeau, iar acum e timpul să plăteşti.

E timpul.

V de la Vulgar

Bărbatul însă nu îl asculta. Se zvârcolea pe jos. Tânărul îl apucă de ceafă şi îl privi în ochii înroşiţi de spasme.

– Ştii de ce ţi-am ucis câinele ? Tot fiindcă eşti un nemernic ! Pe lângă faptul că te legi de oameni pe stradă, cauţi scandal din nimic, îţi pui câinele să îţi facă treaba murdară. Ţi-am spart genunchiul şi ţi-am omorât fiara în speranţa că vei învăţa o lecţie. Nu te mai lua de oameni, iar dacă o faci, fă-o fiindcă eşti tare, nu fiindcă ai lângă tine câini turbaţi. Fiindcă niciodată nu ştii când apare un dement ca mine şi te spintecă în două. Ai înţeles ?

Dar bărbatul nu îl mai auzea. O ceaţă îi învăluia simţurile.

Ai înţeles ? ...

Ai înţe ...

Ai în ...

Ai ...

V de la Vulgar

Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi excesul de ţoale tari, maşini puternice, libertate şi înţelegere din partea părinţilor.

Aşa că, ce ne face să simţim plăcere ?

Cum rămâne cu fericirea, cu dragostea ?

Mulţumesc, o să menţionez asta.

De fapt, aici ajungeam. Ce înseamnă fericire pentru noi ? Iubirea ? Acesta e cel mai evident răspuns, dar şi cel mai stupid. Toată lumea propovăduieşte iubirea eternă, iubirea în diferitele ei forme ...

Bărbatul care îşi maltratează iubita şi îi spune că o iubeşte sau atunci când cei doi se înşală reciproc, sau ... (aici ar mai fi trebuit să mai enumăr câteva scene, dar vă las pe voi să completaţi spaţiile goale – sunt sigur că o veţi face mai bine ca mine).

Tot ce găseşti prin cărţi, prin muzică, prin filme, totul se rezumă la iubire. În fond, ce ştim noi despre iubire ? Pentru noi iubirea e un banc, o glumă proastă, un pix în mâna unui copil care nu ştie să scrie, un binoclu în mâna unui orb, o idee în mintea bunicii care merge la piaţă sâmbăta şi cere un salam şi un borcan de murături Adidas. E un final în mintea fetei cu codiţe care îi face o labă prietenului ei marţi după-masa pe bancheta din spate a maşinii lui. Şi niciodată nu e ceea ce ne imaginăm.

V de la Vulgar

Vulgar. Tot ce facem are o tentă evidentă de vulgaritate. Totul e vulgar. Vulgarul e esenţa omului, esenţa vieţii sale, esenţa oricui. Chiar şi zeii sunt vulgari. Fie că e vorba de Zeus, de Iehova, de Buhda, de Tao, Dumnezeu, Alah ... toţi sunt vulgari.

Nişte vise de porţelan murdar, nişte cuvinte groase ...

Asta nu te duce cu gândul la nimic ?

... totul înalt ...

Nici asta ?

... idei magnifice şi reprezentări mizere, o stare de catatonie a trupului şi o abilitate ieşită din comun de a ne minţi singuri, de a crede că tot ceea ce ne înconjoară e frumos.

V de la Vulgar

Nu înţeleg obsesia asta a lui Homo Sapiens cu frumosul. De ce nu poate fi admirat şi urâtul ? Are şi el latura lui frumoasă, ca să spunem aşa. Vechea poveste cu Binele şi Răul ... fără Bine, nu poţi aprecia Răul, fără Frumos, nu poţi aprecia Urâtul.

Sau era invers ?

Ce mai contează ? Somnul etern al minţilor noastre nu produce nimic concret. Mi se face greaţă numai când mă gândesc că s-ar putea ca tot ceea ce eu iubesc şi în ce cred ar putea fi numai o minciună, o minciună frumoasă, menită să mă ţină în frâu, să mă oprească de la ceva ce eu ar trebui să fac.

Apologia crimelor. Asta ne trebuie nouă, în prag de evoluţie a gândirii. Apologia răului, a urâtului, a disconfortului.

V de la Vulgar

Aş vrea să mulţumesc Academiei pentru acest premiu, şi aş mai vrea să mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Aş vrea să mulţumesc Lenei, ah uitaţi-vă la ea ce rochie superbă poartă. Aş vrea să mulţumesc Mentei, pentru că m-a lăsat să o frec până când nu a mai ştiut de ea, numai să nu cumva să mă apuc de învăţat, dar m-a suportat, aşa că, Lene, îţi mulţumesc. Cine a mai rămas ? Ah, desigur, cu aş putea să îl uit pe prietenul meu omniprezent, fără de care nu am fi ajuns aici. Vă rog să îl aplaudaţi, hai, ridică-te în picioare să te vedem cât eşti de mare şi de splendid. Doamnelor şi domnilor, Timpul, Timpul care trece şi ne aduce în momentele acestea. Aplauze vă rog.

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 2 decembrie 2009

Parsimoniae

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu