Are un tatuaj pe gât. Îl ştiu bine. Şi al meu arăta la fel cândva. O linie punctată care traversează jugulara, iar sub ea scrie TAIE AICI. Cinism de ultim grad. O icoană a suferinţei născută din teribilism prost orientat.
Nu mă vede. Sau nu vrea să mă vadă. E un prost.
Se întoarce cu spatele la mine, şi se pregăteşte să îşi finiseze opera.
Scrâşnesc din dinţi. Ştiu că puştii aceia nu mai au nici treizeci de secunde de trăit. Sar jos de pe pasarelă. Silenţios. Ca o felină. Mă apropii de el, din spate. El răsuflă greu, şi scoate un cuţit cu arc din buzunar. Se apleacă peste copii cu balele curgându-i. Numai Dumnezeu ştie ce vrea să facă.
Norii acoperă luna. Acum e întuneric.
Nu scot nicio vorbă. Mă gândesc să îi scot inima din piept. Încet. Dureros. Dar îmi vine o idee. Întunericul mă protejează. Aşa că îi smulg cuţitul din pumn, îl apuc de părul de pe creştet şi ÎL TAI ACOLO unde e indicat. Sângele curge peste lama cuţitului. Nemernicul se zbate, apoi îşi dă duhul. Îl ţin până se duce. Apoi îl las să cadă pe jos. Dezleg copii. Fata e leşinată, aşa că o iau pe umăr. Dar băiatul se poate deplasa. Îl ridic şi pe el, şi ieşim afară. Luna ne întâmpină de după nori.
Oare Dumnezeu mă va ierta pentru ce am făcut ?
Fragment din "Oraşul întunecat"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu