O sărută pe frunte pe Gatha, aranjându-i părul negru, apoi se îndreptă spre uşă, fără vreun cuvânt. Acolo se opri, şi se întoarse încet spre Gatha. Femeile din Oraş erau frumoase, cu sângele pur, ca nişte făpturi autentice, cu linia genetică neîntinată. Gatha era fiica unui consilier care murise de câţiva ani, lăsând în urmă o mică avere de care Miles nu vruse niciodată să se atingă. Soţia sa semăna cu celelalte femei din Oraş, dar nu în sensul trivial al cuvântului, ci prin faptul că toate erau măreţe. Frumoase, puternice din punct de vedre emoţional, inteligente – „poate prea inteligente pentru bine lor”, spunea uneori Miles în întunericul nopţii, când discuta cu Gatha –, elegante dar nu ostentative, directe dar nu lipsite de tact, în sfârşit, jumătăţile perfecte pentru bărbaţii adevăraţi din Oraş. Gatha purta aproape în exclusivitate culoarea neagră. Părul întunecat îi era mereu îngrijit, şi Miles o suspecta – în glumă – că se trezea noaptea să şi-l perie, iar apoi se culca la loc. Avea braţele subţiri, degetele lungi şi umerii rotunzi, iar urechile mici îi ofereau mereu un aer copilăresc. Ochii verzi aveau o notă obraznică – poate din cauză că te privea cu ei chiar şi atunci când ar fi trebuit să îi coboare. Avea glasul puternic pentru o femeie, dar ştia să potolească plânsul copilului cu câteva cuvinte.
Fragment din „Duminica însângerată”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu