Un mic cerc de persoane se adunase în jurul celor doi.
Caesar şi Julia pălăvrăgeau intens, şi peste umăr, unul cu altul. Ceilalţi din jurul lor erau prieteni de-ai ei. El nu avea prieteni. Singurii oameni cu care vorbea erau cei cu care ulterior avea ceva de împărţit.
La un moment dat, cineva propuse să joace „adevăr sau provocare”. În momentul în care se rostiseră cuvintele, toţi îşi îndreptară instinctiv privirile spre Caesar. El sesiză intenţia colectivă, şi la început refuză să participe, dar Julia, care se cam ameţise şi avea chef de senzaţii tari, îl rugă „să nu fie aşa”, şi el acceptă, gândindu-se că dacă gluma se îngroaşă, putea să inventeze o scuză.
Îşi păstră calmul.
Hotărâră să meargă în cerc. Uni aleseseră adevărul porcos, alţii mai lipsiţi de experienţă aleseseră provocările cretine.
Rândul tipului cu ochelari de soare.
Alese provocarea. Grupul nu era foarte inventiv, dar părea pus pe fapte mari. Un „dă-ţi jos ochelarii” nu se întrezărea la orizont, dar avea şi pentru cazul acesta o soluţie. Nu fu cazul să o aplice, fiindcă, după o consultaţie secretă, şuşoteli şi râsete, hotărâră:
– Arată-ne ceva ce nimeni nu a mai văzut !
Caesar nu schiţă nici uşurare, nici încordare. Rămase calm. Îşi puse o ţigară în gură, fără să o aprindă, apoi îşi suflecă mânecile cămăşii. Căută într-un sertar un cuţit, şi luă apoi de pe perete o placă de lemn, folosită la tranşatul cărnurilor.
Toţi aşteptau în linişte.
Ceru unor băieţi să fixeze placa de lemn pe masă, cu mâinile. Apoi îşi puse palma stângă pe placă, şi împlântă lama cuţitului între degetul mare şi cel arătător. Toţi tresăriră. Caesar îşi scoase bricheta din buzunarul de la piept, o aprinse şi înainte de a da foc ţigării spuse:
– O să fac asta până când se consumă toată ţigara.
– Iară te dai mare ! oftă Tich, cu vocea lui groasă.
Caesar îşi întoarse capul aproape insesizabil spre locul din care venea vocea. Numai el îl auzise.
Nimeni nu spuse nimic. Toţi observaseră cicatricea de pe deget, şi se pregăteau de spectacol.
El aprinse ţigara, returnă bricheta la piept, apucă cuţitul şi începu. Dintre degetul mare şi cel arătător vârful trecu între cel mijlociu şi inelar. Apoi între cel mijlociu şi arătător, apoi între cel mic şi inelar, apoi iarăşi între cel mare şi arătător, ... timp de două minute, cu viteza crescând. Toc-toc-toc-toc ... în ritm asurzitor. Faţa îi rămase perfect nemişcată. Numai şuviţele de păr i se clătinau. Fumul din ţigară lingea lentilele negre, în care se reflectau figurile oripilate ale celor de faţă, cu guri căscate şi fălci căzute şi priviri tâmpite, care se aşteptau din clipă în clipă să vadă cum sar degetele retezate ca nişte morcovi. Sunetele atraseră şi pe alţii care treceau pe lângă bucătărie, şi până la sfârşit, toată lumea privea acel spectacol sinistru. Pentru prima dată, nimeni nu se uita la faţa lui. Toţi îi priveau mâinile.
Frecvenţa „toc”-urilor se reduse. Din toc-toc-toc-toc, deveni toc-toc ... toc-toc, apoi toc ... toc ... toc – dar totuşi, destul de rapid –, şi în final, când scrumul se rupse de filtrul ţigării şi plană lent spre palma ţintuită – toc ... toc ... toc, el ridică cuţitul în aer – toate privirile se ridicară la unison spre lamă – şi înfipse fulgerător lama în mijlocul plăcii de lemn.
Câteva fete ţipară, şi privirile lacome se aşteptau să vadă în mijlocul mesei o palmă sfârtecată, ţintuită jos de cuţitul rece. În shimb, văzură scrumul împrăştiat pe placă, şi lama de inox înfiptă direct în lemnul ciuruit.
Caesar îşi trosnea degetele. Apoi aruncă filtrul ţigării în chiuveta din spatele său.
– Pe asta aţi mai văzut-o ? zâmbi el.
Se priviră într ei, apoi pufniră într ei, şi la iniţiativa Juliei, începură să se audă aplauze. Caesar lăsă să îi scape un icnet de uimire, dar norocul lui era că nimeni nu îi putea vedea ochii. Făcu două plecăciuni jenate, ţinându-şi fracul imaginar cu palmele, una în faţă şi una la spate.
– Măi să fie, la asta chiar nu mă aşteptam ! strigă Dave cel Răguşit, învârtind între degete o sticlă de bere, stând pe marginea chiuvetei.
– Ultima dată când ai încercat fenta ... cuţitul nu a „căzut” chiar bine auditoriului, râseră Dee şi Dozy.
– Vă amintiţi de tipa care stătea în faţa lui ? izbucni Beaky. – A stropit-o pe puloverul acela frumos de caşmir ! Nţ-nţ-nţ !
Mick se mulţumi să râgâie sonor, dar din moment ce nimeni nu îi vedea şi nici nu îi auzea, numai ceilalţi cinci îi răspunseră la râgâială.
– Hai să facem lucrurile mai interesante ! se auzi o voce, şi dintre cei de faţă se ivi un tânăr pe care toţi îl ştiau. Era oaia neagră a grupului: Edward.
Caesar zâmbi subtil, şi dădu mâna cu el. Apoi scoase lama din placa de lemn. Edward se aplecă înainte şi îşi puse palma stângă peste scrumul împrăştiat. O pereche de dog-tag-uri se ciocniră sub tricoul lui. Îl privi pe Caesar:
– Nu e frumos să ţii totul pentru tine ! şi zicând asta o privi languros pe Julia. Caesar o privi şi el, şi pe moment nu realiză ce vroia Ed să spună. Apucă mânerul cuţitului şi mai strâns, şi degetele i se albiră. Julia traversă bucătăria, şi se lipi de Caesar.
– Hopa. Gluma se îngroaşă ! preveni Dave cel Răguşit.
Era linişte. Ed aştepta.
– Hai să facem lucrurile ŞI mai interesante ! chicoti Julia, şi îşi ridică palmele spre ochelarii lui Caesar.
– Dacă îi dai voie să o facă nu mai vorbesc cu tine în vecii-vecilor ! strigă Dozy peste capetele celor de faţă.
Toţi cei prezenţi îşi ţinură respiraţia la unison.
– Ai încredere în mine, îi şopti fata, şi trase ochelarii de pe faţa lui.
Dozy, Beaky şi Mick izbucniră în râs. Tich şi Dee erau la budă, iar Dave sorbi din bere.
Toţi cei de faţă respirară oarecum uşuraţi. În spatel ochelarilor nu se ascundeau ochi compuşi de insectă, nici cicatrici odioase. Caesar îşi ţinea ochii închişi. Pleoapele erau netede, iar sub ele nu se sesiza nicio mişcare.
– Hai că asta e tare ! izbucni un oarecare.
Ed îl privi pe Caesar.
– Vreau să plec intact acasă, avertiză Ed.
– Hei, o să încerc, râse Caesar.
Apoi puse vârful cuţitului între degetul mare şi cel arătător al lui Ed.
Fragment din "Tribut lui Uwe Boll"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu