Ajunse acasă. O casă cu patru camere, mobilată şi decorată cu un oarecare bun gust, deşi nicio modificare însemnată nu i se mai adusese de când murise maică-sa, de aproape zece ani.
Deschise uşa de metal, şi intră înăuntru. Rob senior încă nu ajunsese acasă de la lucru. Nu mai era mult. În apartament duhnea a ceva … nu îşi putu da seama exact a ce, dar era un miros greu. Se duse în fosta lui cameră şi îşi aruncă geanta pe canapea. Deschise uşa care dădea în balcon, şi inspiră aerul proaspăt care îl lovi în piept. Apoi îşi roti privirea prin cameră. Nu se schimbase nimic. Aceeaşi canapea, acelaşi dulap pentru haine, acelaşi birou pe care stătea un monitor de computer plin de praf. Daniel nu avea acces la computer. Aceleaşi patru rafturi, lungi de doi metri jumătate, pline de aceleaşi cărţi, şi ele prăfuite. Acelaşi poster înrămat al „Eraserhead”-ului lui David Lynch.
Vru să intre şi în camera lui Daniel, dar ceva din bucătărie îi atrase atenţia. Intră şi în bucătărie şi acolo reuşi să depisteze sursa mirosului. Frigiderul se dezgheţase, şi toată carnea din congelator se stricase de la căldură. Frigiderul era conectat la sursa de curent, prin urmare Rob concluzionă că se arsese probabil vreo componentă internă. Asta era situaţia, şi nu se mai putea face nimic. Îşi luă o bere de pe unul dintre rafturile uşii frigiderului, şi o desfăcu. Era … la temperatura camerei. Luă o gură şi se cutremură. Deşi era un băutor înrăit, în momentele sale – trăsătură de familie, se părea – nu putea pune gura pe alcool cald. Scoase toată carnea stricată din congelator şi o puse în pungi de plastic, pe care le depuse lângă uşa de la intrare, urmând să le ducă la gunoi. Apoi luă o cârpă umedă şi începu să umezească tot sângele scurs pe podea care se închegase. Nu se apucase bine să facă asta când auzi o cheie penetrând broasca uşii de la intrare, şi apoi un scârţâit. Rob senior ajunsese acasă.
Rob ieşi din bucătărie, cu sticla de bere în mână. Rob senior se opri în prag. Se priviră. Ochii vii, scânteietori, cu sprâncene stufoase ale lui Rob senior îl ţintuiră pe Rob, dar acesta nu îşi mută privirea. Cei doi semănau foarte bine. Amândoi purtau barbă neglijentă, ochii lor aproape negri erau la fel de incisivi. Figurile lor supte, trupurile zvelte, părul lor des, purtat şi el la fel de neglijent ca şi întreaga lor ţinută. Era drept că Tatăl era mult mai cărunt decât Fiul, dar nici acesta nu se lăsa mai prejos.
Se priviră astfel timp de aproape treizeci de secunde, fără ca vreunul să rostească un cuvânt. Păreau doi adversari care îşi petrecuseră întreaga viaţă căutându-se unul pe celălalt, iar acum, în final, stăteau faţă în faţă, gata de duel. Paturile pistoalelor frigeau.
– Ţi s-a stricat frigiderul. Berea e caldă, spuse Rob sec.
Rob senior zâmbi, şi o umbră de milă îi străbătu sprâncenele ridicate. Spuse:
– Dă-l în pulă. Am altul în pivniţă. Şi oricum, eu nu beau bere.
– Atunci pentru cine o ţii în frigider ?
– Speram ca frate-tău să preia obiceiurile familiei, spuse Rob senior, şi îşi lăsă geanta să cadă la picioare. Se apropie de Rob.
„Cristoase, o să întindă mâna să i-o strâng ! Sau mai rău, o să mă îmbrăţişeze !” gândi Rob oripilat.
Rob senior nu părea să fie conştient că aproape toţi cunoscuţii lui îl urau. Cu toate astea, nimeni nu părea să îndrăznească să recunoască asta deschis. Nici nu se punea problema să îi refuze un salut sau o strângere de mână. Rob nu făcea excepţie.
Rob senior îi întinse într-adevăr mâna. Fără să îşi dea seama, Rob i-o apucă şi i-o strânse la rândul său.
„Laşule !!” mugi un glas în spatele ochilor săi.
– Ce mai faci, golanule ? întrebă Rob senior cu o vădită bucurie în glas. – Mă bucur să te văd. Păcat că e nevoie de circumstanţe atât de păcătoase ca să ne vedem. Lasă pungile astea, le duc eu afară mai încolo. Hai, bea un pahar cu bătrânul tău.
Coborî în pivniţă şi se întoarse cu o sticlă de tărie. Era rece.
– Din propriile mele provizii. Ca să vezi cât de mult te iubeşte tati pe tine, îi făcu el cu ochiul lui Rob.
Rob îl privea mut, ca şi cum fusese golit de suflet. Babacul era lovit în cap. Nu putea fi ceva autentic. Să creadă că Rob revenise cu gânduri paşnice pe meleagurile natale.
Gustă din băutura din pahar – era delicioasă. Rob senior observă satisfacţia abia mascată a fiului său, şi spuse gânditor:
– Dacă Cristos Gornistu’ ar veni la un pahar joi seara, nu i-aş da să bea aşa ceva. Numai eu pun gura pe aşa ceva.
– Am auzit că ai ratat excursia cu cortul, acum două luni, spuse brusc Rob. – De ce ? De ce nu l-ai dus cu cortul ?
Rob senior îl privi fix, străpungându-l cu privirea lui care se schimbase brusc, devenind mată, inteligentă, plină de răspunsuri care nu aveau să fie dezvăluite celor nedemni de ele. Spuse:
– Arăt eu a genul de om care merge cu cortul ?
– Cred că nu, recunoscu Rob, şi depuse paharul pe masă.
Fragment din „Sămânţa neagră a tatălui”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu