Rob ajunse la spital. Străbătuse străzile pe care crescuse, şi pe care încă le mai cunoştea ca pe propriul buzunar, dar nu le mai găsi la fel de primitoare ca pe vremuri. Trecu prin faţa supermarketului din cartier, şi un puşti îl ameninţase că „îl taie dacă se mai uită la el aşa”. Figura băiatului îi părea familiară. Îşi dădu seama că era unul dintre copii cu care crescuse el. Oraşul nu mai era primitor. Se întrebă dacă fusese vreodată.
Daniel se trezise din letargia sa.
– Cum îţi merge ? îl întrebă pe băiat.
– Se putea şi mai bine. Cred că cel mai mult or să se bucure profesorii mei, râse el, şi apoi figura i se schimonosi de durere. Din cauza coastelor rupte.
Rob îşi ridică sprâncenele, într-o expresie de neputinţă frustrantă, şi întrebă:
– Cum adică ?
– Urmează examenele scrise finale, zâmbi Daniel.
– Ah … da, te-ai scos, zâmbi Rob.
– Ai vorbit cu tati ?
– Da. Să ştii că sunt supărat pe tine, spuse Rob, serios.
– De ce ? căscă băiatul ochii mari, speriaţi. Nu se simţea vinovat cu nimic, şi ştia că fratele lui avea simţul dreptăţii. Deci … ce făcuse ?
– Cărţile alea de la mine din cameră sunt pline de praf.
Băiatul, ridică bărbia, şi dădu din cap. acum ştia despre ce era vorba.
– Nu le-ai prea avut în vedere în ultima vreme, nu-i aşa ?
– Nu …, spuse băiatul stins.
– Păi vezi cum faci, să te ocupi şi de ele. Praful trebuie şters, îi făcu Rob cu ochiul.
– Şi cărţile trebuiesc citite, îi răspunse băiatul, făcându-i el cu ochiul lui Rob.
Rob zâmbi şi se aplecă peste el, să îi ciufulească părul. Băiatul închise ochii brusc, de parcă s-ar fi aşteptat la altceva, de parcă era speriat, sau de parcă nu era obişnuit cu asemenea dovezi de afecţiune.
Rob observă asta, dar nu spuse nimic.
– Ai vorbit serios când ai spus că plecăm de aici ? întrebă băiatul.
– Da. O să te iau cu mine. Vrei asta ?
– Da … Dar cu tati cum rămâne ? Cine rămâne cu el ?
Rob făcu o pauză. Întotdeauna cei nemerituoşi erau stropiţi cu bunătate din partea celor cărora le făceau rău.
– Nu îţi fă griji pentru el. E băiat mare. Se descurcă el ! spuse Rob cu oarecare răutate în glas, şi îi făcu cu ochiul băiatului.
Dar figura băiatului se întristă. Ochii săi, deşi plini de viaţă, se înnorară.
– Dar tu ? Cum mai merg lucrurile pe aici ? De când am plecat eu, vreau să spun, spuse Rob.
– Tati bea … mai mult decât de obicei.
– Asta nu e chiar o ştire, puştiule, oftă Rob.
– Cred că nu. A avut trei prietene. Erau nişte doamne drăguţe.
– Ce s-a întâmplat cu ele ?
– S-au supărat pe el. Una dintre ele mi-a zis că până când tati nu o uită pe mama, nu o să poată trăi în pace cu nici o femeie. Ce înseamnă asta ?
Deci situaţia era exact aşa cum îşi închipuise Rob.
Orice ai face, să nu ajungi ca el.
Adevărul este că nu este nimic grav.
Rob senior îşi găsise câteva muieri pe care le ţinea pentru eliberare sexuală. Ele ajunseseră să se ataşeze de el, cum le era obiceiul tuturor celor care stăteau pe lângă el. Apoi urmase lovitura în moalele capului: Rob senior nu mai avea loc nici în priviri şi nici în inimă pentru alte femei.
Apoi îşi dădu seama de situaţia în care se afla şi el, de vreo doi ani încoace.
Orice ai face, să nu ajungi ca el.
– Înseamnă că … nu ştiu ce înseamnă …, oftă Rob.
– Unde e tati acum ? De ce nu a venit să mă vadă ? întrebă băiatul, nebănuind măcar adâncimea întrebării sau furtuna pe care o stârnea înăuntrul lui Rob.
– Are treabă, spuse Rob sec, sperând că prin acea simplă afirmaţie poate trezi în sufletul băiatului o ură similară cu cea pe care el o păstra cu căldură, de multă vreme, pentru Rob senior. Dar privindu-i figura nedumerită, i se făcu milă, şi adăugă o justificare pentru diavolul acela bătrân care probabil că în acel moment se îmbăta de unul singur în fotoliu, şi pe care probabil îl durea în pulă de băiatul său: – S-a stricat frigiderul. Zicea că vrea să îl repare.
– Aa …
Apoi tăcură amândoi. Afară începu să plouă. O ploaie de vară, scurtă, melancolică, care face ziua să fie cu atât mai frumoasă. Stropii loveau fereastra prăfuită, şi pentru un timp, Rob crezu că fratele lui adormise.
Dar Daniel nu dormea. Îşi ţinea ochii închişi, şi se gândea dacă să îi mai pună fratelui său o întrebare.
Rob în schimb, îşi golise mintea de toate gândurile şi privea pe fereastră. Se ridicase de pe scaunul de lângă pat, şi păşise silenţios până la fereastră, unde stătea cu mâinile în buzunar şi privea afară, spre oraş. Îl auzi pe fratele lui mişcându-se în spatele lui.
Se întoarse brusc spre patul lui Daniel şi ambii vorbiră deodată:
– Vrei să îţi aduc ceva foarte bun de jos ? întrebă Rob.
– Crezi că tati mă urăşte fiindcă am omorât-o pe mami ? întrebă Daniel.
Fragment din „Sămânţa neagră a tatălui”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu