Copilul se trezi în dimineaţa aceea cu zâmbetul pe buze. Dar asta nu era ceva neobişnuit. Se duse în baie, urină şi apoi se îndreptă direct spre camera „lu’ mami şi tati”. Maică-sa dormea adânc, întoarsă pe partea ei de pat. Taică-său nu era în pat. Probabil îşi repara maşina sau pregătea micul dejun. Ocoli patul şi se postă între maică-sa şi fereastra prin care pătrundeau primele raze ale soarelui.
Avea să fie o zi foarte frumoasă.
Se lăsă pe covor, şi îşi ridică genunchii, punându-şi braţele peste ei, şi bărbia pe braţe. Maică-sa încă dormea. Liniştită, cu fruntea înaltă şi netedă. Caesar o privea şi un zâmbet i se creionă pe feţişoară. Se apropie de ea şi o sărută încet pe frunte, apoi se trase înapoi, aşteptând ca ea să se trezească şi să îl ia în braţe, şi apoi să se cuibărească lângă ea, aşa cum făcea de obicei, aşa cum făcuse de o mie de ori înainte.
Dar Becca nu se mişcă. Rămase la fel de impasibilă, la fel de nepăsătoare. Purta la gât o piatră preţioasă, acel carbonado încastrat în argint care îi furase copilului privirea încă de când fusese mic. Acum avea 6 ani, şi chiar dacă de-a lungul timpului multe se schimbaseră la mama lui, pandantivul acela era legat de ea pentru eternitate, în mintea lui.
Aşa că, îl apucă cu mâna dreaptă şi îl trase puţin spre el. Îl studie mirat, fascinat, şi în final îl depuse iarăşi pe pătură, la sânul mamei. Apoi o mai sărută o dată, tot pe frunte.
Se încruntă. Ceva nu era bine. Maică-sa ... se apropie de ea, şi o adulmecă, încet, şi realiză că nu emitea valul acela de căldură parfumată care o caracteriza atunci când dormea. Îi puse o mână pe obraz şi o ciupi stângaci, cu degetele lui mici. Nimic. Umărul îi era descoperit. O apucă de el, la fel de stângaci şi încercă să o scuture. Nimic. O şuviţă de păr îi căzu peste frunte, iar copilul o observă. Dădu la o parte şuviţa, şi continuă să o privească pe Becca, în timp ce îşi dormea acest somn neobişnuit ...
Alec urcă la etaj şi se îndreptă spre camera copilului. Trecu pe lângă camera conjugală şi observă băiatul care stătea şi îşi contempla mama. Se apropie de el, şi îi şopti:
– Mami doarme. Hai să mergem jos să mâncăm.
Şi îi făcu semn să vină spre el, tiptil.
– Nu vrea să se trezească, scânci băiatul. – Am încercat să o trezesc, dar nu vrea. Cred că e foarte obosită.
Alec se încruntă şi se apropie de pat. Se lăsă pe un genunche în spatele soţiei sale, şi îşi puse bărbia pe umărul ei. Îi spuse încet:
– Becca ? Dragă ? Mai ai de gând să stai mult ? Am pregătit micul dejun.
Nimic.
– Am făcut cafea neagră cu miere, la nisip. E preferata ta, încercă el, ştiind că, de obicei, cuvintele acestea erau magice.
Asta ar fi trebuit să se întâmple: în secunda următoare, Becca ar fi trebuit să înceapă să toarcă, şi să cerşească cu jumătate de glas „încă 4 minute”, iar el ar fi trebuit să îi spună că „se răceşte, şi reîncălzită nu e bună”.
Asta s-a întâmplat: nimic.
Atunci Alec şi-a dat seama că ceva era în neregulă. Ochii mari şi negri ai lui Caesar îl priveau miraţi, aşteptând de la el o soluţie. Îl trimise pe copil jos, să mănânce, pe un ton care nu admitea replică. Caesar îşi târşâi picioarele bosumflat, călcând cu călcâiele pe tivul pijamalei. Coborâ treptele încet, cu gândul în altă parte. Se ridică pe scaunul de la masă, şi începu să ciugulească din pâinea cu ou care aburea pe farfurie, şi tocmai când încercă să soarbă din cacaua fierbinte, se auzi o ciocănitură în uşă.
Îşi întoarse capul încet, şi îl văzu pe tatăl său coborând pe scări, şi năpustindu-se spre uşa de la intrare. Doi bărbaţi îmbrăcaţi în pijamale verzi-deschise şi purtând ochelari şi nişte genţi mari îl urmară pe tatăl lui pe scări şi camera părinţilor îi înghiţi în grabă.
Se dădu jos de pe scaun, curios, şi urcă treptele cu agilitate.
– Tati, ce se întâmplă ?
Îi văzu pe cei doi bărbaţi în pijamale deasupra mamei sale, şi i se păru că ceva nu era în ordine.
– Ce e cu mami ?
Taică-su se îndreptă spre el, şi îl luă în braţe. Îl strânse tare. Peste umărul lui Alec, văzu privirea goală a mamei sale, ochii ei sticloşi studiind tavanul, care nu avea nimic interesant desenat pe el, iar lângă ea, întâlni privirile celor doi bărbaţi în pijamale, priviri mirate şi speriate. Nu înţelese de ce.
Fragment din „Tribut lui Uwe Boll”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu