În iarna aceasta, tot ce avem, tot ce preţuim se va dezintegra, ca un pumn de scrum suflat de vânt. Dacă nu am fost în stare să apreciem ce am avut, merităm să pierdem totul. Dacă nu ţinem de principiile noastre, nu sunt principii, sunt numai nişte măşti cu ochii nedecupaţi, prin care nu putem vedea ce se află în faţa noastră. Credeţi-mă când spun că în iarna aceasta, cerul negru va acoperi mai mult decât copacii, şi pământul, şi oraşele, şi mările. În iarna aceasta, cerul negru ne va acoperi pe noi. Iar pentru noi nimic nu se va schimba. Va fi ca şi până acum, doar că ne vom simţi mai singuri, mai trişti, mai subţiri la suflet. Credeţi-mă când vă spun că în iarna aceasta, va muri mai mult decât natura, mai mult decât iarba. În iarna aceasta vom muri noi.
„Mintea mea în 3 volume”, pagina 23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu