Se ridică de pe fotoliu, Victor dormea în camera lui fiindcă era destul de dimineaţă, având în vedere că Tatăl plecase la lucru de doar jumătate de oră, iar Rob era deja ameţit de la vinul acela excelent. Ridică sticla în dreptul ochilor şi încercă să îşi aducă aminte dacă ştia ceva despre vinul acela, dar cum nimic nu îi veni în minte, ridică din umeri. Şi. Turnă până când paharul se umplu din nou, iar el observă că sticla era de un litru, iar nu tradiţionalii 750 de mililitri, iar licoarea aluneca în josul grumazului, rece şi pişcătoare, arzându-i stomacul gol şi cerând mai mult, aşa că Rob mai bău din pahar, cu sete adevărată, nu cu simţul acela detaşat că gustă ceva unic, ci cu sete. Şi. Între timp se gândea care avea să fie următoarea mişcare, fiindcă acuma avea timp să gândească, chiar dacă nu limpede, dar orice gând era mai bun decât niciun gând, aşa că roţile se puseră în mişcare. Şi. Vroia să îl ia pe Victor cu el, în clipa în care avea să se trezească vroia să vorbească cu el, să îl întrebe ce părere are despre o eventuală mutare şi schimbare de atmosferă, iar apoi trebuia să facă cumva să o recupereze pe Elena, dar asta nu prea ţinea de el, cel puţin nu încă. Şi. Să vadă cum poate suci mintea unei femei care nu mai vroia să audă nimica de el şi care mai era şi în comă şi într-o relaţie cu un dobitoc care fusese cât pe ce să o omoare, dacă nu cumva reuşise deja să o transforme într-o legumă, să se hotărască odată dacă vrea să îşi smulgă ciobul acela sau să îl împingă de tot sub piele, dar astea erau detalii pe care un alt pahar cu vin ar fi reuşit imediat să le înlăture, aşa că mai umplu o dată paharul, şi vinul din sticlă se mai împuţină. Şi. Pleoapele deveniră grele, iar Rob se întrebă de ce dracu’ se trezise la ora aceea nedumnezeiască, că doar nu avea nimica urgent de făcut, sau dacă avea, uitase despre ce era vorba, până şi ura lui faţă de Tată se diluase, era îndepărtată şi fadă, neinteresantă şi lipsită de sens, dădu peste cap paharul şi îşi mai turnă unul, era deja al patrulea din dimineaţa aceea, iar în sticlă mai rămăsese vin cam de trei degete. Şi. După ce termină de golit şi paharul, îl lăsă pe masă şi se tolăni în fotoliu, cu ochii împăienjeniţi şi cu gura încleiată şi cu mintea parcă scufundată într-un borcan mare cu melasă, îşi umezi buzele şi se scărpină violent la baza spatelui cu mâna dreaptă, fiindcă în mâna stângă ţinea sticla de vin care, acum că era mai puţin, se încălzea mai uşor în aerul camerei. Şi. Rob îşi duse mâna dreaptă la frunte şi îşi masă pielea fierbinte a capului cu pielea rece a degetelor sale lungi, lungi. Şi. Subţiri ca ale unui pianist, şi apoi, scrâşnind din dinţi puse sticla la gură şi dădu peste cap tot restul conţinutului ei şi apoi o lăsă să cadă pe podea şi ea se rostogoli sub fotoliu iar el căzu pe spate, cu braţele atârnându-i în aer peste braţele fotoliului, îşi asculta gândurile care se ciocneau în spatele frunţii sale năpădite de broboane de sudoare ca perlele de cleştar. Şi. Nimic din cele ce i se perindau prin mintea înceţoşată nu părea să merite, adică, vreau să spun că nu erau lucruri inteligente, nu erau lucruri noi sau interesante, iar dacă vreodată cineva s-ar fi gândit să le transcrie pe hârtie, Rob nu îşi putea da seama de ce le-ar fi citit cineva, oricine, fiindcă situaţia era atât de complicată încât părea chiar simplă, dar asta era doar din cauza talentului său, unicului său talent de a nu trata problemele serioase cu seriozitate, ci de a le mătura uşor cu palma, spre marginea masei, şi de acolo direct în coşul de gunoi, dar ceva nu îi dădea pace, ca o aşchie rămasă sub piele, sau ca o bubă în cerul gurii care s-ar fi vindecat dacă nu ar mai fi zgândărit-o cu limba, ştia că toate astea se vor întoarce să îl bântuie, din prima clipă în care va deschide iarăşi ochii săi injectaţi, iar gândurile îi vorbeau şi în timp ce le asculta prostiile nu îşi putea da seama care era diferenţa dintre paradoxal şi ironic.
Fragment din "Sămânţa neagră a tatălui"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu