Expo

           Sandra stătea cu braţele încrucişate şi bătea cu tocul pantofului în podeaua atât de lustruită încât îţi puteai vedea reflexia în ea. Era seara expoziţiei pe care şi-o aranjase cu sudoarea propriei frunţi. Invitaţii sosiseră buluc, şi acum roiau pe lângă pereţii încărcaţi cu desenele ei. Sandra îşi dădu seama că mulţimea se adunase în parte datorită faptului că transpirase către public, în vreun fel, informaţia că era fiica mamei sale. Nu putea ieşi de sub umbra aceea indiferent ce făcea. În mare parte acestui motiv i se datora starea de nervozitate. Un alt motiv era Rob. Venise la expoziţia ei un pic ameţit, şi dezastrul era inevitabil.

            Sandra simţi cum cineva o apucă uşor de braţ. Se întoarse şi dădu cu ochii de Daniel. Daniel era noul prieten oficial al Sandrei, şi îşi câştigase poziţia prin eliminare, după ce Rob refuzase propunerea ei.

            Daniel era cu o palmă mai înalt decât Sandra, slab, cu un ten închis şi nişte ochi negri care îl făceau să pară extrem de conectat la tot ce era în jurul său.

            Purta jeanşi albaştri, pantofi negri de lac, o cămaşă albă şi un sacou sport, negru.

            Îi oferi Sandrei un pahar de vin alb, de la barul încropit într-un colţ al încăperii în care se ţinea expoziţia. Aceasta îl luă, sorbi din el, apoi îşi plimbă iarăşi privirea peste mulţimea din încăpere. Renunţase la bătaia din picior.

            Daniel îl cunoştea doar din auzite pe Rob şi ştia că între el şi Sandra exista o legătură, dar nu cunoştea cu exactitate natura ei. Ştia doar că cei doi erau prieteni de ceva vreme, iar Sandra îl prezentase pe Rob ca pe un prieten şi îndrumător în materie artistică. Daniel nu ştia ca Rob să fi avut vreo pregătire specială în domeniu, dar lăsă lucrurile aşa cum erau. Era prea devreme în relaţia lui cu Sandra pentru a pune întrebări atât de indiscrete. Ei doi erau împreună în mod oficial de doar 48 de ore. În fond, ce făcuse tipa înainte de el nu prezenta importanţă, atât timp cât lucrurile rămăseseră cu adevărat în trecut. În acelaşi timp însă, Daniel nu putea scăpa de sentimentul pregnant că Sandra şi Rob schimbau priviri pline de înţeles pe la spatele lui.

            Dacă Daniel ar fi aflat că în dimineaţa acelei zile Sandra îl sunase pe Rob la ora 7 dimineaţa şi că cei doi făcuseră sex în apartamentul ei cu puţin timp înainte ca Daniel însuşi să se întâlnească cu Sandra pentru a pune la punct ultimele detalii ale expoziţiei, probabil că ar fi făcut o criză de apoplexie. Dar Sandra opera pe principiul „ce nu ştie, nu are cum să îi facă rău”, şi oricum, mici scăpări de genul acesta erau ceva obişnuit pentru ea când intra într-o nouă relaţie. După partida de sex, Rob o întrebă pe Sandra, în timp ce o mângâia pe spate:

            – De ce ai făcut asta ?

            – Fiindcă îmi place să mă culc cu tine, murmură ea, cu capul în pernă.

            – Nu, mă refer la faptul că acuma eşti într-o relaţie proaspătă. Ce nevoie mai ai de mine pentru sex ? Sunt sigur că tipul cu care umbli face o treabă la fel de bună.

            – Te deranjează că am făcut-o ?

            – Nu. Dar, întrebam ...

            Sandra se ridică în coate. Degetele lui coborâră spre fesele ei.

            – Nu am de unde să ştiu ce treabă face. Nu m-am băgat încă în pat cu el. Şi oricum, după ce fac sex cu tine, simt o stare de linişte pe care nu am mai simţit-o de mult cu cineva.

            – Aveai nevoie să te linişteşti ? întrebă Rob, mirat.

            – Da. Chestia cu expoziţia ... am o stare de anxietate de care pur şi simplu nu pot scăpa. Am ieşit ieri seară cu Dan, să sărbătorim faptul că suntem împreună, şi apoi am ajuns acasă, dar nu am dormit deloc toată noaptea. M-am tot învârtit de pe o parte pe alta, fără să pot închide un ochi măcar.

            – Poate trebuia să îl chemi să urce la tine, medită Rob, ascunzându-şi un zâmbet maliţios.

            Sandra îl săgetă cu privirea.

            – Nu te flata. Eu mereu fac aşa. Trecerea de la o relaţie la alta se făce treptat, nu brusc, şi de multe ori partenerii de sex se suprapun. De când mă ştiu, nu am avut vreodată perioade de pauză în viaţa sexuală. Ar fi de neconceput pentru mine, spuse ea, mai mult pentru sine.

            Comportamentul ei făcea cinste expresiei „Femeile sunt ca maimuţele. Niciodată nu lasă o creangă până nu s-au apucat de următoarea.”

            Rob observase că ea folosise termenul de „relaţie”, deşi ce aveau ei cu greu se putea numi relaţie, dar nu insistă asupra distincţiei. Apoi se îmbrăcară, şi fiecare o luă pe drumul său: el la lucru, iar ea la întâlnirea cu Daniel.

            Privirea ei se oprea din când în când pe umerii lui Rob, care stătea cu spatele la ea, şi studia plin de interes un imens desen făcut în cărbune. Era o pânză înaltă de un metru pe care Sandra desenase o figură uşor distorsionată, ai cărei ochi aveau o formă hipnotică şi care te priveau direct, indiferent în ce poziţie te-ai fi aflat faţă de desen. Gura figurii era larg deschisă şi pe limba scoasă scria „Bonbon”.

            Lui Rob i se părea că desenul era foarte interesant. De altfel nici nu îşi prea îndrumase atenţia spre alte pânze. În schimb, în timp ce stătea şi privea pânza, intrase în vorbă cu o femeie sau, mai bine spus, femeia respectivă intrase în vorbă cu el.

            Rob se prezentase singur la expoziţie. Era certat deocamdată cu Ariadne, iar Delia, căreia îi propusese să meargă împreună la expoziţie, ca revanşă pentru invitaţia ei la piesa de teatru, era plecată din ţară câteva zile, chiar în perioada respectivă. Rob se gândise că, totuşi, era mai bine că venise singur. Ştia că dacă ar fi venit cu vreo damă la braţ, cuvintele Sandrei ar fi căpătat valoare. Lui nu i-ar fi plăcut să o indispună, mai ales în acea seară.

Ceea ce Rob nu ştia era că tocmai faptul că venise singur o rănea pe Sandra. Era ca şi cum i-ar fi spus „Uite, sunt aici, disponibil, dar nu la dispoziţia ta !”

Iar acum flirta cu femeia aceea. Sandra îl privea pe furiş, în timp ce bea vin şi primea laude de la diverşii invitaţi care se aliniaseră ca la o întrevedere cu Cezarul şi îşi dădeau cu părerea despre pânzele ei.

Întâmplător, femeia cu care vorbea Rob era căsătorită cu un prieten de-al lui Daniel, şi el prezent la eveniment.

Sandra nu mai suportă să vadă râsul larg al femeii, şi se scuză faţă de cei cu care vorbea. Traversă încăperea cu paşi măsuraţi, şi li se alătură celor doi.

Rob zâmbi când dădu cu ochii de ea, şi, atingând-o uşor pe umăr, spuse:

– Hei, uite-o şi pe artista noastră ! Foarte reuşită  expoziţia, o lăudă el, sincer, rotind paharul gol între degete.

– Da, foarte plăcută ochiului, aprobă femeia, şi tonul ei i se păru Sandrei cumva forţat şi enervant.

– Mulţumesc pentru apreciere, zâmbi Sandra strâmb, şi nu ştia cum să îl tragă pe Rob deoparte fără să atragă atenţia. Simţea o dorinţă nestăpânită de a-l săruta şi de a-l atinge. Se simţea ca şi cum în clipa următoare el avea să dispară şi nu avea să îl mai vadă vreodată.

Chiar când intenţiona să propună o ieşire la aer şi o ţigară, apăru Daniel împreună cu prietenul său, soţul tipei cu care Rob se întreţinuse până atunci.

Cei doi păreau iritaţi de faptul că perechile lor erau în compania lui Rob. Acesta era puţin ameţit de la băutură şi uşor jovial. Nu luă în seamă expresiile lor serioase.

– Dragă, vreau să-l cunoşti pe Robert, începu femeia, adresându-i-se soţului ei. – Stăm pe aici, bem şi ne prefacem că ne pricepem la artă ! râse ea cu plăcere.

– Îmi pare bine, murmură soţul, strângând superficial mâna lui Rob.

– Dan, el este Robert, continuă femeia. Daniel strânse şi el mâna lui Rob, puţin mai ferm decât o făcuse prietenul său.

– Ne cunoaştem, menţionă Daniel.

– Da ? se miră femeia.

– Robert e prieten bun cu mica noastră pictoriţă, zâmbi Daniel, şi îşi trecu braţul după mijlocul Sandrei, iar apoi o sărută pe obraz.

Rob observase atitudinea protectoare a lui Daniel, iar evenimentele din dimineaţa aceea i se păreau de domeniul fantasticului.

Apoi discuţia deveni foarte plată. Se mai alăturară şi alte persoane şi făcură schimb de amabilităţi. Grupul devenise destul de mare, şi toţi vorbeau deodată, cu persoane care se aflau de cealaltă parte a cercului, sau lângă ei. Femeia începu să discute cu Sandra, iar Daniel şi prietenul său vorbeau pe un ton jos, şi la un moment dat subiectul conversaţiei deveni Rob şi felul în care acesta părea că era pe placul soţiei prietenului. Rob era însă calm, beat şi nu ştia că cei doi îl considerau persona non grata.

Dar dacă ar fi ştiu, nu i-ar fi păsat.

Motivul pentru care erau atât de iritaţi era evident. Îşi simţeau teritoriul ameninţat. Un răspuns natural la un stimul la fel de natural.

La un moment dat Daniel îşi avertiză prietenul, mai în glumă, mai în serios, pe un ton jos, cu ceva ce părea să sune astfel:

– Vezi să nu ţi-o fută ... Am auzit că e genul ...

În clipa următoare Rob şi Sandra se priviră unul pe altul instinctiv, şi într-o dată îşi dădură seama că cei doi vorbeau despre Rob. Daniel nu vorbise tare, dar cuvintele fuseseră rostite destul de clar. Rob, care stătea lângă Sandra, ignoră privirile acide ale celor doi bărbaţi şi se aplecă spre ea, spunându-i confidenţial:

– Sper că nu trebuie să îţi subliniez ironia din replica asta, pufni el pe înfundate.

Sandra îl privi fix, şi dacă ochii ei ar fi putut ucide, Rob ar fi căzut mort în clipa următoare. Apoi ea îşi mută privirea spre paharul pe care îl ţinea în mână.

Fragment din „Sămânţa neagră a tatălui”