Ce vieţi meschine şi pline de lacrimi şi trudă ducem, ce amărâţi şi îndureraţi suntem, ce singuri şi neînsemnaţi murim. Ne trezim dimineaţa, bem cafeaua (dacă este) şi apoi ne vedem de treburile noastre zilnice. Muncim să plătim taxe, şi ne întoarcem acasă, între patru pereţi, la ştirile de la ora 5, la mâncarea care parcă, deşi arată în fiecare zi altfel, în mod ciudat, are acelaşi gust. Ne zgâim la vitrinele pline de căcaturi de care nu avem nevoie, şi încercăm să strângem de gât bancnota aia nenorocită, să le putem cumpăra, ca apoi să le aruncăm într-un colţ, şi să ne uităm după următorul lucru. Ştim toate astea, dar, într-un fel, nu ne pasă. Şi ce dacă mâine voi fi cu un pas mai aproape de moarte ? Şi ce dacă e încă o zi pierdută ? Vor mai fi şi altele. Şi dacă una câte una, zilele trec, şi nimeni nu pare să le observe, anii au o pondere mai însemnată. Dar şi ei trec, şi iau cu ei şansele noastre. Ce e fericirea pentru tine ? Ce condiţii trebuiesc îndeplinite pentru a simţi că fiecare nouă zi nu e un pas înspre moarte, ci un pas spre nepăsarea aceea dulce-amăruie care ne face să credem că viaţa e încă frumoasă, şi merită trăită ? Cui îi pasă de maşini puternice, şi televizoare cu plasmă, şi petreceri continue, să treacă într-o parte. Dacă stau bine să mă gândesc, mai bine rămâneţi pe loc. E mai simplu aşa. Acum, cei care vor să fie sedaţi pe veci de iubire, să încerce să se strecoare până în faţă. Fiindcă asta e situaţia. Cu ochii larg deschişi, lumea şi viaţa sunt groaznice. Dar dacă eşti injectat cu o doză suficient de mare de dragoste, care să îţi schimbe percepţia despre ce e în jurul tău, care să schimbe acel „iar avem probleme” într-un „lasă că trece, ne avem unul pe altul”, atunci ai o şansă (reală ?) să treci mai uşor peste orice. Şi aşa am început cu o chestie, şi am ajuns să spun aceeaşi prostie pe care omul o repetă de milenii. Se pare că dragostea e singura constantă din univers. Sau poate că noi suntem prea încuiaţi la minte să evoluăm dincolo de ea. Oricum ar fi, un lucru e cert: te iubesc, oricine ai fi ...
„Mintea mea în 3 volume”, pagina 34
Pacat doar ca ti-a trebuit atata amar de timp sa realizezi asta,atata amar de timp si de gesturi urate, care au injosit si au distrus pe dinauntru o fiinta care te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului,pentru ca nu iubirea a contat pentru tine,ci sa traiesti doar tu singur de pe o zi pe alta,in distractii continue,iar cea care statea intr-un colt si te privea din umbra in care o lasai mai mereu,iubindu-te,tot incerca sa iti deschida ochii...in final voilla sunt larg deschisi insa ea nu ii mai are pe AI EI deschisi in ceea ce te priveste si sti de ce?e simplu,pentru ca tu cu propriile tale palme si cu propria ta ignoranta i i-ai inchis...incet,dar sigur.Regula: un barbat mereu se va trezi prea tarziu,cand totul e pierdut... si atunci ...merita?...
RăspundețiȘtergeremintea mea intr-un volum :)
RăspundețiȘtergeree moca