– De ce ai făcut asta ? De ce mi-ai făcut mie asta
?! ţipă Ariadne.
– Fiindcă trebuia să te distrug, să te dezmembrez,
ca apoi să te refac. Să te construiesc, aşa cum vreau eu.
– Să mă construieşti ... aşa cum vrei tu ?! Pentru
ce !? Într-adevăr, m-ai dezmembrat, şi m-ai reconstruit, dar cred că eşti un
arhitect mizerabil. Tot ce simt pentru tine e ură. Ură profundă, dezgust,
repulsie ! scrâşni ea şi simţi gust de sânge pe limbă.
– Asta şi vroiam din partea ta. Asta vroiam din
partea voastră, a tuturor femeilor care mă cunosc. Mi-a trebuit ceva timp să îmi dau seama,
dar ... asta e ceea ce îmi doresc. Nu, nu ce îmi doresc, ci de ce am nevoie. Şi
voi sunteţi singurele în stare să urâţi într-o asemenea măsură. Maşini de urâr perfecte. Numai voi
puteţi fi rănite atât de tare încât efectul să fie cel pe care îl aştept.
Ea îl privi prelung, şi îşi dădu seama că îi
spunea adevărul. Întrebă încet, răspicat:
– Luminează-mă: de ce ?
– Fiindcă mă urăsc pe mine atât de tare încât ...
nu, pardon, nu asta e problema. Problema e că ura mea faţă de mine nu îmi mai
ajunge. Am făcut atâta rău cuiva care merita tot ce aveam mai bun de dat, am
distrus ceva ce nu mai poate fi refăcut, şi vina mă apasă infinit mai mult
decât mi-am închipuit vreodată că e posibil. M-am pierdut pe drumul
răscumpărării păcatelor, şi am ajuns pe cel al damnării. Nu mai vreau să fiu
iertat. Asta nu se mai poate face. În schimb, vreau să demonstrez că sunt demn
de tot ce poate fi mai rău pe lume. Şi pentru asta am nevoie de tine. Pentru
asta am nevoie de Sandra, şi de toate celelalte. Voi sunteţi armata mea
personală de femei care nu vor face altceva decât să mă urască cu toată fiinţa
lor, până în ultima lor zi de viaţă.
Ea râse amar, şi observă:
– Ironia, după cum percep eu situaţia, este că tot
tu eşti cel care iese din câştig la faza asta, nu ?
– Din păcate, ai dreptate, recunoscu el. – Nicio
faptă bună nu rămâne nepedepsită, şi în final, nu există linişte pentru cei
păcătoşi. Acuma, tot ce rămâne de văzut este, care dintre ei eşti tu, şi care
sunt eu ...
Fragment din „Sămânţa neagră a tatălui”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu