Se gândea la toate femeile
acelea, cu zâmbetele lor reci, arse cu fierul pe feţele lor.
Se gândea la
trupurile lor virginale, frumoase, şi cu care era totuşi ceva în neregulă, erau - la o privire mai atentă - respingătoare, nu făceau decât
să arunce un iz respingător şi o umbră mohorâtă asupra celui mai frumos şi esenţial act dintre un
bărbat şi o femeie. Cu trupurile asemeni unor fructe neculese şi uscate pe dinăuntru, care aşteaptă iarna să le şteargă din memorie.
Se gândea la felul în care îşi găseau cuvintele în aşa fel
încât făceau totul să pară murdar şi greşit. Tot ce ele nu cunoşteau, tot ce
ele nu aprobau, tot ce ele nu vroiau ... fete bătrâne cu himene de oţel şi cu dinţii încleştaţi. Cu
buze rujate inutil şi perfecţionist, care nu acceptau săruturi, printre care limba nu putea pătrunde deloc.
Se cutremură cuprins de un fior şi, cu privirea înceţoşată şi dinţii strînşi, îşi
spuse că prietenia asta sterilă şi ascetică dura deja de prea multă vreme, şi
că era vremea să o sufoce cu chiar veşmântul care o proteja.
„Mintea mea în 3
volume”, pagina 144
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu