Blonda îl asculta, privindu-l direct în ochi, şi nu îşi dădu seama că
transpira. Toţi ceilalţi îi priveau în linişte. Troy se retrase doi paşi, ca şi
cum ar fi ştiut că Paul se apropia. Apoi ieşi din bucătărie.
Ea îl privi, până
când Troy dispăru în mulţimea adunată în acel apartament din Village.
Muzica era dată
tare, băuturile se preparau în fiecare cameră la un bar aflat în colţ.
Canapelele erau pline de tineri care se mângîiau unul pe altul pe picioarele
lungi şi fine şi albe, care se frecau unul pe altul la prohaburile tensionate,
care căutau cu degetele, prin chiloţi sfincterele zemuitoare. Fumul de ţigară
forma o masă compactă. Era atât de dens încât cu greu distingeai ceva concret
la o distanţă mai mare de un metru.
Ea îl trase pe Paul
după ea, până în mijlocul mulţimii. Acolo îşi încleştă braţele în jurul lui, şi
începu să se mişte, fără să îşi dea seama de natura mişcărilor. Fluke începuse
să cînte ceva înfundat – probabil „Zion” – apoi sunetul deveni din ce în ce mai
clar.
Picăturile de
sudoare se simţeau alunecând pe piele. Trupurile din jurul lor erau fierbinţi,
aburinde. Ţigările aprinse ca nişte ochi de demoni şi sclipirile de lumină din
pahare erau aproape singurele lumini din apartament. Ea îşi apăsă buzele moi şi
umede pe buzele lui Paul, şi degetele ei căutau carnea lui pe sub tricou. Şi-ar
fi dorit să aibă unghii mai lungi. Să le poată înfige în carnea lui. Să îi
traseze urme peste coaste. Să se înfigă şi ea în el, aşa cum el se înfipse în
ea de nenumărate ori. Să fie şi ea cea care penetrează, măcar o dată.
Paul o lăsă să îl
zgârie, şi, surprinzător, nu încercă să îi întoarcă favoarea. Se lăsă pe mâna
ei. O sărută pe gât, şi la un moment dat se simţi tentat să o muşte, dar se
mulţumi să îşi plimbe vârful limbii peste umărul ei dezgolit.
Ea îşi înfigea
unghiile în carnea lui, şi bărbia în scobitura umărului său stâng. Deschise
ochii, şi prin smogul acela dens, îl văzu pe Troy scrutând-o, în timp ce sorbea
dintr-un pahar, şi mai schimba câteva cuvinte cu o tipă îmbrăcată foarte
ţipător, într-un maiou auriu, cu spatele gol.
Îl trase pe Paul
după ea, prin mulţime, să scape de privirea otrăvită a lui Troy, şi merseră, şi
merseră, şi păreau că nu mai ajung în celălalt capăt al camerei. În final, văzu
un loc liber pe o canapea, şi îl împinse pe Paul acolo. Se urcă peste el, şi
începu să îl sărute apăsat, violent, dureros. Dinţii li se ciocniră, şi părea
că fiecare era aerul celuilalt. Paul îşi strecură o palmă în partea din spate a
blugilor ei, şi, deşi era conştientă de asta, iar asta nu era o practică cu care ea să fie obişnuită sau împăcată, nu
se împotrivi. Chiar dacă era în public. Lângă ei, un alt cuplu făcea acelaşi
lucru. Privirea ei o întâlni pe cea a tipului care stătea lângă Paul.
„Nu pot să fac asta
! Nu aici !” îi trecu ei prin minte.
Aşa că se ridică de
pe Paul, şi îl trase după ea.
Nu îşi putea explica
ce se întâmpla cu ea. Era nervoasă pe Troy, dar asta nu avea nicio legătură cu
dorinţa incredibilă de a face ceva ieşit din comun. Era destul de trează încât
să ştie că alcoolul şi iarba erau, în mare parte, de vină. Dar dacă ar fi vrut,
ar fi putut spune NU. Ar fi putut să se oprească. Dar nu vroia. Văzu o uşă
deschisă, şi dincolo de ea, o dâră de lumină. Intrară acolo, şi fără vreun
cuvânt, se aşeză pe vasul de toaletă, şi începu să îl descheie pe Paul la
prohab. Ochii lui se îngustară, dar nu spuse nimic. Se asigură că uşa era
închisă şi blocată, să nu îi deranjeze nimeni. Pielea plesnea pe sexul lui
întărit. Îl luă între buze.
Apoi se ridică, şi
Paul se aşeză pe vasul de toaletă. Ea îl încălecă. Buzele li se atinseră, şi el
simţi izul de smegmă prelingându-se de pe limba ei fierbinte. Gândi, deloc
ruşinat:
„Dacă ea nu spune
nimic, nici eu nu spun nimic !”
Apoi o pătrunse,
încet, lăsând-o pe ea să stabilească ritmul. Şi ea făcu întocmai. Cu coatele
proptite la el pe umeri, şi cu bărbia la el pe creştet, cu ochii închişi şi cu
abdomenul tremurând, ea se prelingea încet, în sus, apoi în jos, apoi în sus,
apoi în jos, pe sexul lui umezit. Îi simţea degetele cum o mângâiau pe spate,
abia atingând-o. Îi simţea suflarea bătându-i în piept, şi limba atingându-i
adâncitura de sub gât. Erau concentraţi. Ca şi cum atunci creau universul.
Totul trebuia să fie perfect. Fiecare mişcare trebuia să producă un maxim de
plăcere, cu un minim de efort. Ea se mişca încet, cât putea de încet. Simţea
cum labiile i se înfăşurau în jurul penisului lui Paul, agăţându-se de el,
atunci când se ridica. Simţea cum pereţii din interiorul ei se electrizau
atunci când se lăsa în jos. Degetele începură să îi tremure. Un geamăt îi
scăpă, fără să vrea. Paul o strânse cu degetele lui lungi şi puternice şi
noduroase, apropiind-o de el.
Degetele lui
parcurseră linia curbă a feselor ei. Se mişcau în continuare încet, dar
momentul se apropia. Mişcările ei deveneau din ce în ce mai sacadate. Se oprea
bursc, şi apoi o lua de la capăt, semn că nu se mai putea controla atât de bine
ca la început, când totul era încă limpede. Răsuflau tot mai greu, şi braţele
ei se încleştau tot mai tare în jurul gâtului lui Paul. Sânii ei se striveau de
pieptul lui. Şi degetele lui îi apucară părul, şi traseră tare de el. El nu
crâcni, ci îşi împinse pelvisul în sus, tare, de vreo patru ori. Şi asta a fost
tot. Ea s-a încleştat de el, şi coapsele i-au îngheţat timp de câteva clipe,
apoi, ca o schingiuită la finalul torturii, a scăpat un geamăt prelung. Aceea a
fost lovitura plăcerii.
Ea simţi cum sexul
lui încă pulsa în interiorul ei, golindu-se în continuare. Îl sărută.
Strălucea. Îl îmbrăţişă. Rămaseră aşa o vreme.
Paul o aşteptă până
se îmbrăcă, şi îi spuse să iasă ea prima. El o va urma peste câteva minute. Ca
un adevărat gentleman.
Ea ieşi, şi căldura
din apartament care contrasta puternic cu răcoarea băii din care ieşise, o
moleşi. Din difuzoare se auzea „Porn on a Stick”, marca The Dust Brothers.
Îşi făcu rost de o
băutură, când reuşi în final să ajungă la bucătărie. Era plin de lume, omeni pe
care nu îi cunoştea, pe care nu îi mi văzuse niciodată şi pe care nici nu avea
să îi mai vadă vreodată.
Într-un colţ al apartamentului imens, Chuck
Spadina şi a sa trupă începură să îşi acordeze instrumentele. Oamenii – dacă se
puteau numi oameni – îşi umpleau paharele sau îşi desfăceau sticlele, şi se
pregăteau de un concert ad-hoc. Spadina privea peste capetele lor, în gol, în
stilul său, atât de caracteristic. Era nebărbierit, şi purta un tricou gri,
subţire, transpirat. Se apropie de microfon şi scrâşni:
– V-a fost dor de domnul Anderson ?!
Blonda zâmbi involuntar. Domnul Anderson ? Domnul
Anderson era mort de mult.
– DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!! ţipară glasurile.
Chuck îşi trecu degetele peste coarde, iar
bateristul începu să bată un ritm neregulat. Mulţimea părea să îşi fi pierdut
minţile.
Stătea rezemată de
tejghea. Îşi ţinea gura uşor deschisă. Trăgea aerul fierbinte în piept, şi
buzele uscate i se contractau la fiecare inspiraţie. Se strângeau, şi le simţea
grele, de piatră. Era conştientă de cantitatea de alcool pe care o ingerase în
seara accea. Nu conta. Era beată, şi conştientă de asta. Mai trase aer în piept
de câteva ori. Îi plăcea să îşi simtă buzele aşa. Pleoapele îi atârnau grele,
poleite cu plumb, în loc de machiaj. Simţea cum paharul îi aluneca încet dintre
degete. Era greu, din sticlă groasă, şi aproape plin cu … ceva. Degetele ei
erau lipicioase, şi paharul aluneca tot mai tare. Ştia că în curând îl va
scăpa, dar nu se putea scoate din starea aceea. Nu era obosită. Doar …
visătoare.
Paharul izbi
podeaua, dar nimeni nu observă nimic. Era plin de lume în jurul ei, dar, ca şi
în seara când Paul o dusese în mijlocul Times Square pentru prima oară, exista
un moment în care o milion de oameni o ignorau simultan. Ea deschise ochii, şi
văzu paharul la picioare. Se aplecă, încet, şi îl apucă, iar când se ridică în
picioare dădu cu ochii de Jonathan.
Stătea tolănit pe un
fotoliu, cu o ţigară ţinută neglijent între buze, şi cu picioarele depărtate.
Între acele picioare, se afla capul unei tipe.
Jonathan o privi pe
blondă, oarecum mirat, oarecum dezamăgit că ea trebuia să ia parte la aşa ceva,
că văzuse de fapt, cât de triviali erau cu toţii, şi până unde mergea
barbarismul lor. Sau, mai degrabă, dezamăgirea lui cădea în spinarea faptului
că acest spectacol era observat de persoane nedemne de a-l înţelege. În acelaşi
timp, privirea lui era şi una de triumf. O privea cu un aer care spunea că nu
se supune judecăţii morale aparţinând nimănui din specia gânditoarelor care au
capacitatea de a roşi.
Blonda îl privea şi
ea. Privirile lor se înnodau deasupra capului tipei dintre picioarele lui
Jonathan. Şi în tot acest timp, ea se întreba unde era Emma.
Când tipa îşi ridică capul, Jonathan îi zâmbi
blondei. Iar tipa se întoarse brusc. Blonda văzu că era – în mod surprinzător –
chiar Emma.
Surprinsă cu mâna în borcanul cu miere, blonda, se
îndreptă spre baie.
Acolo era plin de femei. Ea se rezemă de un
perete, şi închise ochii. Îşi spunea că visează. Nu că ar fi fost ceva
incredibil ce văzuse. Doar că …
Simţi o răsuflare pe pielea umedă, şi când
deschise ochii o văzu pe Emma stând în faţa ei. Puse o palmă pe perete,
deasupra umărului blondei, şi spuse:
– Am văzut cum te
uiţi la Jonnie. Nu te feri. V-am văzut împreună. Ştiu ce vrea el, şi ştiu ce
vrei şi tu. Dacă vrei, pot să îţi dau să „guşti”, de probă ! râse Emma, şi îşi
apropie gura de a ei.
Blonda se feri uşor.
– Vrei să ştii ce
gust are scula lui ? Trebuie doar să îmi săruţi buzele !
Emma îşi pierduse
strălucirea în faţa ei. Devenise o femeie între femei.
Ca prin vis, blonda
o întrebă:
– Ce ai luat ? Cât ai luat ?
– Crede-mă, nu
destul ! spuse Emma plictisită.
– Cred că trebuie să
fie ceva de scula lui ! observă blonda, detaşată. Nu ştia de unde ieşeau
cuvintele astea. Nu erau ale ei.
– E, e … opină şi
Emma, pe un ton ciudat, un melanj de plictiseală şi mândrie burgheză.
– Din păcate, nu mă
interesează. Mai degrabă … te-aş săruta pe tine … pentru tine.
Emma se retrase, şi
o privi cu o sprânceană ridicată. Apoi ieşi din baie, râzând.
Ieşi şi blonda, şi
dădu nas în nas cu Troy.
Acesta o prinse de
umeri, şi o împinse înapoi în baie. Ea nu spuse nici un cuvânt, dar îl sfidă
din priviri.
– În sfârşit, ne
întâlnim din nou ! strigă el triumfător, nesinchisit de faptul că în jurul lor
erau o mulţime de femei. Unele îşi retuşau machiajul, altele prizau prafuri sau
trăgeau din ţigări. Erau şi vreo câteva care se sărutau între ele. Troy nu
părea impresionat sau interesat.
– Ce vrei ? îl
întrebă ea, punându-şi mîinile în şolduri.
– Să reluăm discuţia
de unde am lăsat-o, desigur !
– Nu avem ce
discuta. Eşti … o brută. Un om lipsit de sentimente. Habar nu am ce relaţie ai
avut cu taică-tău, dar comportamentul tău, per ansamblu mă duce cu gândul la o
singură idee: că nu faci nimic pentru nimeni, decât pentru tine. Că eşti un
egoist cum nici termenul de „egoist” nu poate defini. Sincer, mă mir că femeile
te lasă să te apropii de ele.
– De ce nu m-ar lăsa
? întrebă el, zâmbind, în timp ce îşi aprindea o ţigară.
– Nu ştiu, dar eu nu
te-aş lăsa să te apropii de mine, îi aruncă ea cu scârbă.
– Mă laşi acum,
observă el.
– Nu am de ales.
– Nici ele nu au.
– Mă întreb când ai
avut ultima oară o femeie care să nu plângă sau să nu aştepte să fie plătită,
la final ! spuse ea, căutând din priviri uşa, peste umărul lui.
– Ultima a făcut
ambele chestii ! râse el. – Fii mai optimistă ! Viaţa e un căcat.
Brusc, părea că îşi
pierduse interesul în a discuta cu ea. Asta, sau nu mai avea nimic de spus cu
gura aia, izvor nesecat de blasfemii. Se întoarse pe călcâie, şi îi făcu cu
ochiul, în timp ce trăgea uşa după el.
Ea rămase în
mijlocul băii, cu femei forfotind în jurul ei, părând să nici nu o ia în seamă.
Ca în mijlocul unei pieţe.
Ajunseră acasă. Pe
drum, Paul îi explicase că Troy nu era omul care să fie uşor luat pe sus, mai
ales de sentimente. El nu avea sentimente nici pentru cei vii, darămite pentru
cei morţi.
– Şi, în fond, ce
îţi pasă ţie cât îl iubeşte pe taică-său ? izbucni brusc Paul.
– Nu e vorba de
asta. De ce îi iei apărarea ?
– Cum adică, îi iau
apărarea ? se miră Paul.
– Aşa, încerci că îi
explici acţiunile. Încerci să îl justifici.
– Troy face exact ce
se aşteaptă lumea de la el să facă. Dacă m-aş întâlni cu el într-o zi şi s-ar
purta frumos cu mine, aş şti că nu stau de vorbă cu Troy.
– Şi de la mine se
aşteaptă lumea să fac multe lucruri, dar, a face ceva sau a face altceva doar
de dragul altora e …
– E civilizat,
preluă el vorba. – E omenesc.
– Atunci să ştii că
civilizaţia îmi face greaţă. În cazul ăsta, prefer să îi fiu soră şarpelui.
– Nu îţi fă griji.
Dacă mai stai mult printre oameni, o să te schimbi şi tu.
„Are dreptate.
Oamenii te schimbă. Asta păţesc şi eu
?” se întrebă ea.
Fragment din "Laptele negru al mamei" - Volumul III