Îndrăgostită de o maşinărie precisă

Blonda îl asculta, privindu-l direct în ochi, şi nu îşi dădu seama că transpira. Toţi ceilalţi îi priveau în linişte. Troy se retrase doi paşi, ca şi cum ar fi ştiut că Paul se apropia. Apoi ieşi din bucătărie.

            Ea îl privi, până când Troy dispăru în mulţimea adunată în acel apartament din Village.

            Muzica era dată tare, băuturile se preparau în fiecare cameră la un bar aflat în colţ. Canapelele erau pline de tineri care se mângîiau unul pe altul pe picioarele lungi şi fine şi albe, care se frecau unul pe altul la prohaburile tensionate, care căutau cu degetele, prin chiloţi sfincterele zemuitoare. Fumul de ţigară forma o masă compactă. Era atât de dens încât cu greu distingeai ceva concret la o distanţă mai mare de un metru.

            Ea îl trase pe Paul după ea, până în mijlocul mulţimii. Acolo îşi încleştă braţele în jurul lui, şi începu să se mişte, fără să îşi dea seama de natura mişcărilor. Fluke începuse să cînte ceva înfundat – probabil „Zion” – apoi sunetul deveni din ce în ce mai clar.

            Picăturile de sudoare se simţeau alunecând pe piele. Trupurile din jurul lor erau fierbinţi, aburinde. Ţigările aprinse ca nişte ochi de demoni şi sclipirile de lumină din pahare erau aproape singurele lumini din apartament. Ea îşi apăsă buzele moi şi umede pe buzele lui Paul, şi degetele ei căutau carnea lui pe sub tricou. Şi-ar fi dorit să aibă unghii mai lungi. Să le poată înfige în carnea lui. Să îi traseze urme peste coaste. Să se înfigă şi ea în el, aşa cum el se înfipse în ea de nenumărate ori. Să fie şi ea cea care penetrează, măcar o dată.

            Paul o lăsă să îl zgârie, şi, surprinzător, nu încercă să îi întoarcă favoarea. Se lăsă pe mâna ei. O sărută pe gât, şi la un moment dat se simţi tentat să o muşte, dar se mulţumi să îşi plimbe vârful limbii peste umărul ei dezgolit.

            Ea îşi înfigea unghiile în carnea lui, şi bărbia în scobitura umărului său stâng. Deschise ochii, şi prin smogul acela dens, îl văzu pe Troy scrutând-o, în timp ce sorbea dintr-un pahar, şi mai schimba câteva cuvinte cu o tipă îmbrăcată foarte ţipător, într-un maiou auriu, cu spatele gol.

            Îl trase pe Paul după ea, prin mulţime, să scape de privirea otrăvită a lui Troy, şi merseră, şi merseră, şi păreau că nu mai ajung în celălalt capăt al camerei. În final, văzu un loc liber pe o canapea, şi îl împinse pe Paul acolo. Se urcă peste el, şi începu să îl sărute apăsat, violent, dureros. Dinţii li se ciocniră, şi părea că fiecare era aerul celuilalt. Paul îşi strecură o palmă în partea din spate a blugilor ei, şi, deşi era conştientă de asta, iar asta nu era o practică cu care ea să fie obişnuită sau împăcată, nu se împotrivi. Chiar dacă era în public. Lângă ei, un alt cuplu făcea acelaşi lucru. Privirea ei o întâlni pe cea a tipului care stătea lângă Paul.

            „Nu pot să fac asta ! Nu aici !” îi trecu ei prin minte.

            Aşa că se ridică de pe Paul, şi îl trase după ea.

            Nu îşi putea explica ce se întâmpla cu ea. Era nervoasă pe Troy, dar asta nu avea nicio legătură cu dorinţa incredibilă de a face ceva ieşit din comun. Era destul de trează încât să ştie că alcoolul şi iarba erau, în mare parte, de vină. Dar dacă ar fi vrut, ar fi putut spune NU. Ar fi putut să se oprească. Dar nu vroia. Văzu o uşă deschisă, şi dincolo de ea, o dâră de lumină. Intrară acolo, şi fără vreun cuvânt, se aşeză pe vasul de toaletă, şi începu să îl descheie pe Paul la prohab. Ochii lui se îngustară, dar nu spuse nimic. Se asigură că uşa era închisă şi blocată, să nu îi deranjeze nimeni. Pielea plesnea pe sexul lui întărit. Îl luă între buze.

            Apoi se ridică, şi Paul se aşeză pe vasul de toaletă. Ea îl încălecă. Buzele li se atinseră, şi el simţi izul de smegmă prelingându-se de pe limba ei fierbinte. Gândi, deloc ruşinat:

            „Dacă ea nu spune nimic, nici eu nu spun nimic !”

            Apoi o pătrunse, încet, lăsând-o pe ea să stabilească ritmul. Şi ea făcu întocmai. Cu coatele proptite la el pe umeri, şi cu bărbia la el pe creştet, cu ochii închişi şi cu abdomenul tremurând, ea se prelingea încet, în sus, apoi în jos, apoi în sus, apoi în jos, pe sexul lui umezit. Îi simţea degetele cum o mângâiau pe spate, abia atingând-o. Îi simţea suflarea bătându-i în piept, şi limba atingându-i adâncitura de sub gât. Erau concentraţi. Ca şi cum atunci creau universul. Totul trebuia să fie perfect. Fiecare mişcare trebuia să producă un maxim de plăcere, cu un minim de efort. Ea se mişca încet, cât putea de încet. Simţea cum labiile i se înfăşurau în jurul penisului lui Paul, agăţându-se de el, atunci când se ridica. Simţea cum pereţii din interiorul ei se electrizau atunci când se lăsa în jos. Degetele începură să îi tremure. Un geamăt îi scăpă, fără să vrea. Paul o strânse cu degetele lui lungi şi puternice şi noduroase, apropiind-o de el.

            Degetele lui parcurseră linia curbă a feselor ei. Se mişcau în continuare încet, dar momentul se apropia. Mişcările ei deveneau din ce în ce mai sacadate. Se oprea bursc, şi apoi o lua de la capăt, semn că nu se mai putea controla atât de bine ca la început, când totul era încă limpede. Răsuflau tot mai greu, şi braţele ei se încleştau tot mai tare în jurul gâtului lui Paul. Sânii ei se striveau de pieptul lui. Şi degetele lui îi apucară părul, şi traseră tare de el. El nu crâcni, ci îşi împinse pelvisul în sus, tare, de vreo patru ori. Şi asta a fost tot. Ea s-a încleştat de el, şi coapsele i-au îngheţat timp de câteva clipe, apoi, ca o schingiuită la finalul torturii, a scăpat un geamăt prelung. Aceea a fost lovitura plăcerii.

            Ea simţi cum sexul lui încă pulsa în interiorul ei, golindu-se în continuare. Îl sărută. Strălucea. Îl îmbrăţişă. Rămaseră aşa o vreme.

            Paul o aşteptă până se îmbrăcă, şi îi spuse să iasă ea prima. El o va urma peste câteva minute. Ca un adevărat gentleman.

            Ea ieşi, şi căldura din apartament care contrasta puternic cu răcoarea băii din care ieşise, o moleşi. Din difuzoare se auzea „Porn on a Stick”, marca The Dust Brothers.

            Îşi făcu rost de o băutură, când reuşi în final să ajungă la bucătărie. Era plin de lume, omeni pe care nu îi cunoştea, pe care nu îi mi văzuse niciodată şi pe care nici nu avea să îi mai vadă vreodată.

Într-un colţ al apartamentului imens, Chuck Spadina şi a sa trupă începură să îşi acordeze instrumentele. Oamenii – dacă se puteau numi oameni – îşi umpleau paharele sau îşi desfăceau sticlele, şi se pregăteau de un concert ad-hoc. Spadina privea peste capetele lor, în gol, în stilul său, atât de caracteristic. Era nebărbierit, şi purta un tricou gri, subţire, transpirat. Se apropie de microfon şi scrâşni:

– V-a fost dor de domnul Anderson ?!

Blonda zâmbi involuntar. Domnul Anderson ? Domnul Anderson era mort de mult.

– DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!! ţipară glasurile.

Chuck îşi trecu degetele peste coarde, iar bateristul începu să bată un ritm neregulat. Mulţimea părea să îşi fi pierdut minţile.

            Stătea rezemată de tejghea. Îşi ţinea gura uşor deschisă. Trăgea aerul fierbinte în piept, şi buzele uscate i se contractau la fiecare inspiraţie. Se strângeau, şi le simţea grele, de piatră. Era conştientă de cantitatea de alcool pe care o ingerase în seara accea. Nu conta. Era beată, şi conştientă de asta. Mai trase aer în piept de câteva ori. Îi plăcea să îşi simtă buzele aşa. Pleoapele îi atârnau grele, poleite cu plumb, în loc de machiaj. Simţea cum paharul îi aluneca încet dintre degete. Era greu, din sticlă groasă, şi aproape plin cu … ceva. Degetele ei erau lipicioase, şi paharul aluneca tot mai tare. Ştia că în curând îl va scăpa, dar nu se putea scoate din starea aceea. Nu era obosită. Doar … visătoare.

            Paharul izbi podeaua, dar nimeni nu observă nimic. Era plin de lume în jurul ei, dar, ca şi în seara când Paul o dusese în mijlocul Times Square pentru prima oară, exista un moment în care o milion de oameni o ignorau simultan. Ea deschise ochii, şi văzu paharul la picioare. Se aplecă, încet, şi îl apucă, iar când se ridică în picioare dădu cu ochii de Jonathan.

            Stătea tolănit pe un fotoliu, cu o ţigară ţinută neglijent între buze, şi cu picioarele depărtate. Între acele picioare, se afla capul unei tipe.

            Jonathan o privi pe blondă, oarecum mirat, oarecum dezamăgit că ea trebuia să ia parte la aşa ceva, că văzuse de fapt, cât de triviali erau cu toţii, şi până unde mergea barbarismul lor. Sau, mai degrabă, dezamăgirea lui cădea în spinarea faptului că acest spectacol era observat de persoane nedemne de a-l înţelege. În acelaşi timp, privirea lui era şi una de triumf. O privea cu un aer care spunea că nu se supune judecăţii morale aparţinând nimănui din specia gânditoarelor care au capacitatea de a roşi.

            Blonda îl privea şi ea. Privirile lor se înnodau deasupra capului tipei dintre picioarele lui Jonathan. Şi în tot acest timp, ea se întreba unde era Emma.

Când tipa îşi ridică capul, Jonathan îi zâmbi blondei. Iar tipa se întoarse brusc. Blonda văzu că era – în mod surprinzător – chiar Emma.

Surprinsă cu mâna în borcanul cu miere, blonda, se îndreptă spre baie.

Acolo era plin de femei. Ea se rezemă de un perete, şi închise ochii. Îşi spunea că visează. Nu că ar fi fost ceva incredibil ce văzuse. Doar că …

Simţi o răsuflare pe pielea umedă, şi când deschise ochii o văzu pe Emma stând în faţa ei. Puse o palmă pe perete, deasupra umărului blondei, şi spuse:

            – Am văzut cum te uiţi la Jonnie. Nu te feri. V-am văzut împreună. Ştiu ce vrea el, şi ştiu ce vrei şi tu. Dacă vrei, pot să îţi dau să „guşti”, de probă ! râse Emma, şi îşi apropie gura de a ei.

            Blonda se feri uşor.

            – Vrei să ştii ce gust are scula lui ? Trebuie doar să îmi săruţi buzele !

            Emma îşi pierduse strălucirea în faţa ei. Devenise o femeie între femei.

            Ca prin vis, blonda o întrebă:

            – Ce ai luat ? Cât ai luat ?

            – Crede-mă, nu destul ! spuse Emma plictisită.

            – Cred că trebuie să fie ceva de scula lui ! observă blonda, detaşată. Nu ştia de unde ieşeau cuvintele astea. Nu erau ale ei.

            – E, e … opină şi Emma, pe un ton ciudat, un melanj de plictiseală şi mândrie burgheză.

            – Din păcate, nu mă interesează. Mai degrabă … te-aş săruta pe tine … pentru tine.

            Emma se retrase, şi o privi cu o sprânceană ridicată. Apoi ieşi din baie, râzând.

            Ieşi şi blonda, şi dădu nas în nas cu Troy.

            Acesta o prinse de umeri, şi o împinse înapoi în baie. Ea nu spuse nici un cuvânt, dar îl sfidă din priviri.

            – În sfârşit, ne întâlnim din nou ! strigă el triumfător, nesinchisit de faptul că în jurul lor erau o mulţime de femei. Unele îşi retuşau machiajul, altele prizau prafuri sau trăgeau din ţigări. Erau şi vreo câteva care se sărutau între ele. Troy nu părea impresionat sau interesat.

            – Ce vrei ? îl întrebă ea, punându-şi mîinile în şolduri.

            – Să reluăm discuţia de unde am lăsat-o, desigur !

            – Nu avem ce discuta. Eşti … o brută. Un om lipsit de sentimente. Habar nu am ce relaţie ai avut cu taică-tău, dar comportamentul tău, per ansamblu mă duce cu gândul la o singură idee: că nu faci nimic pentru nimeni, decât pentru tine. Că eşti un egoist cum nici termenul de „egoist” nu poate defini. Sincer, mă mir că femeile te lasă să te apropii de ele.

            – De ce nu m-ar lăsa ? întrebă el, zâmbind, în timp ce îşi aprindea o ţigară.

            – Nu ştiu, dar eu nu te-aş lăsa să te apropii de mine, îi aruncă ea cu scârbă.

            – Mă laşi acum, observă el.

            – Nu am de ales.

            – Nici ele nu au.

            – Mă întreb când ai avut ultima oară o femeie care să nu plângă sau să nu aştepte să fie plătită, la final ! spuse ea, căutând din priviri uşa, peste umărul lui.

            – Ultima a făcut ambele chestii ! râse el. – Fii mai optimistă ! Viaţa e un căcat.

            Brusc, părea că îşi pierduse interesul în a discuta cu ea. Asta, sau nu mai avea nimic de spus cu gura aia, izvor nesecat de blasfemii. Se întoarse pe călcâie, şi îi făcu cu ochiul, în timp ce trăgea uşa după el.

            Ea rămase în mijlocul băii, cu femei forfotind în jurul ei, părând să nici nu o ia în seamă. Ca în mijlocul unei pieţe.

            Ajunseră acasă. Pe drum, Paul îi explicase că Troy nu era omul care să fie uşor luat pe sus, mai ales de sentimente. El nu avea sentimente nici pentru cei vii, darămite pentru cei morţi.

            – Şi, în fond, ce îţi pasă ţie cât îl iubeşte pe taică-său ? izbucni brusc Paul.

            – Nu e vorba de asta. De ce îi iei apărarea ?

            – Cum adică, îi iau apărarea ? se miră Paul.

            – Aşa, încerci că îi explici acţiunile. Încerci să îl justifici.

            – Troy face exact ce se aşteaptă lumea de la el să facă. Dacă m-aş întâlni cu el într-o zi şi s-ar purta frumos cu mine, aş şti că nu stau de vorbă cu Troy.

            – Şi de la mine se aşteaptă lumea să fac multe lucruri, dar, a face ceva sau a face altceva doar de dragul altora e …

            – E civilizat, preluă el vorba. – E omenesc.

            – Atunci să ştii că civilizaţia îmi face greaţă. În cazul ăsta, prefer să îi fiu soră şarpelui.

            – Nu îţi fă griji. Dacă mai stai mult printre oameni, o să te schimbi şi tu.

           

            „Are dreptate. Oamenii te schimbă. Asta păţesc şi eu ?” se întrebă ea.

Fragment din "Laptele negru al mamei" - Volumul III