Sandra pufni, apoi spuse, în timp ce îşi trăgea pe ea o cămaşă albă cu dungi subţiri, mov:
– Nu sunt nici prima, şi nici ultima tipă de 25 de ani care a trecut prin patul lu’ tac-tu de când ai plecat. Nu ştiu să îţi explic. Nu e iubire, nu e prietenie … pur şi simplu … ne atrage pe toate. E ceva în privirea lui de animal rănit, răzbunător … femeilor le place să simtă că îi pot aduce alinare, chiar dacă a două zi se poartă cu noi de parcă am fi ultimele cârpe.
Rob ridică sprâncenele. Asta suna exact a comportament à la Rob senior. Brusc, se simţea ca un căţel pe lângă lupul Alfa.
Şi mai ştia că, deşi Sandra se lepădase în faţa lui de orice sentimente faţă de Rob senior mai ferm decât se lepădase Petru de Cristos înainte de cel de-al treilea strigăt al cocoşului, sentimentele ei erau acolo. Doar că acesta era felul ei de a ţine capul sus faţă de Rob şi faţă de ceilalţi. Recunoscând că Rob senior o trata ca pe o femeie oarecare, şi că asta nu deranja, deoarece şi pentru ea Rob senior nu era decât un bărbat oarecare. Această din urmă afirmaţie nu era dintre cele adevărate.
– Am auzit despre Elena. Îmi pare rău. Cum e ?
Sandra şi Elena fuseseră rivale în liceu şi în perioada de după. Sandra avusese mereu aerul că îl poate avea pe Rob oricând vroia, chir dacă pe vremea relaţiei lui cu Elena, sentimentele faţă de Sandra erau de mult transformate în genul acela de prietenie indiferentă care se instalează între doi oameni după o lungă aşteptare răsplătită cu … nimic.
– E destul de rea situaţia. E încă în comă.
Apoi îl lovi. El cu Sandra … ah, la dracu’ să o ia de treabă ! Nici nu îşi dăduse seamă de acest fapt când se afla încă înăuntrul Sandrei, dar în acel moment încălcase o promisiune pe care o făcuse neoficial Elenei: să nu se atingă niciodată de rivalele ei.
Asta era ceva nepermis. O lovitură sub centura unui om cu mâinile legate la spate. Un cuţit înfipt în pieptul unui om care doarme.
Adevărul este că nu este nimic grav.
Se gândi să o avertizeze pe Sandra că, în cazul în care Elena s-ar fi trezit din comă, nu trebuia sub nici o formă să afle despre asta, dar renunţă, fiindcă asta ar fi dat de înţeles că ea îl avea la mână cu ceva.
Îşi trase blugii pe el, iar Sandra făcea cafea în bucătărie când auziră uşa de la intrare deschizându-se.
Rob îngheţă. Auzi paşi apăsaţi pe parchet, şi ştiu că era Rob senior. Îi auzi vocea vibrantă în bucătărie, şi pe lângă ea, auzi şi vocea mieroasă a Sandrei. Aşteptă câteva minute, apoi îşi făcu apariţia în pragul uşii de la bucătărie.
Sandra se dădu un pas înapoi de lângă Rob senior, şi zâmbi acru către Rob, apoi spuse:
– Eu tre’ să plec. Vă las pe voi să discutaţi, sunt sigură că nu v-aţi mai văzut de mult. Plus de asta, am nişte treabă.
Rob senior zâmbi şi spuse cu o sinceritate pe care numai el o putea falsifica cu atâta măiestrie:
– Mai stai un pic.
Fragment din „Sămânţa neagră a tatălui”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu