Cine eşti, cu adevărat ?

            Stau pe canapea şi sorb din paharul închis la culoare, încercând să mă hotărăsc dacă să-l abordez sau nu pe tipul din colţul camerei. Stă plictisit, cu ochelarii de soare în buzunarul de la pieptul cămăşii sale albe şi cu o mână în buzunarul blugilor a căror culoare nu îmi dau seama dacă era la un moment dat albastră său neagră.

            Lumea pare să socializeze fără impediment în jurul nostru. Femei cu bărbaţi. Femei cu femei. Bărbaţi cu bărbaţi.

            Fuste scurte, maiouri, cămăşi scoase din pantaloni. Sandale de piele. Pantofi cu toc. Pantaloni scurţi. Pachete de ţigări, pahare cu gheaţă şi vodkă, whiskey, gin.

            E cald. Îmi mai deschei un nasture de la pieptul bluzei să mai expun puţină piele, şi mă joc cu un cercel din ureche. Puţină piele în plus nu strică niciodată.

            Îl văd şi pe tipul ăla ... Gay Nu-ştiu-cum. Gay Arnie. Aşa i se zice. Nu ştiu dacă e gay. Nu arată gay. Adică, se îmbracă bine, şi pare îngrijit, dar, în zilele astea, cine NU e îngrijit ? Toţi bărbaţii arată ca femeile. Şi cei homosexuali s-au adaptat. Înjură, se bat cu pumnii, sunt infideli.

            Şi dacă ar fi gay, nu m-ar deranja. Pe asta mă bazez.

            În seara asta, m-am gândit să întreprind un experiment.

            Am renunţat la televizor, la internet, la bloguri în care toţi reprimaţii îşi varsă frustrările, şi la Twitter şi la MySpace şi la Facebook, şi m-am hotărât să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să mă culc cu un homosexual.

            Să văd dacă o pot face. E vorba de vanitate. Atât. Nu ar trebui să fie prea greu. Îi simt cum vibrează în jurul meu. Mă simt ca şi cum m-aş pregăti pentru un rol important. Mă implic în munca mea. Nu sunt genul lor, desigur, dar când i-a oprit asta vreodată pe bărbaţi ? Chiar şi pe cei homosexuali ? Toţi ar fute ceva, orice, oricând. O gaură e la fel de bună ca oricare alta. Cel puţin, sper că măcar asta nu s-a schimbat.

            Deci, tipul din colţul camerei. E bun. E perfect. Şi, după cum aflu după câteva cuvinte cu el, e gay. Îl cheamă Vincenzo.

            E deprimat fiindcă prietenul său i-a făcut bagajele şi l-a dat afară pe uşa din spate, fiindcă la uşa din faţă era noul prieten, un tip cu tatuaje florale pe umeri şi cu bicepşii mai duri decât ciocanul sovietic. În clipa asta, după câte îmi spune Vincenzo, fostul lui iubit îi înghite ADN-ul tipului cu tatuaje florale pe umeri.

            Îi pun o palmă pe un umăr, şi îi spun că o să fie bine. Ochii i se umezesc. Vrea cu disperare să mă creadă. Gura i se deschide şi buzele îi tremură imperceptibil. Dar un ochi antrenat observă chestiile astea.

            Îl iau de mână şi îl trag după mine. Când urcăm scările, câteva priviri ne petrec pe scări, şi cineva şopteşte mai puţin subtil ceva de genul: „Credeam că Vincenzo e gay. Ce dracu’ caută cu ...”

            Dar pe Vincenzo nu pare să îl deranjeze. Când urcăm ştiu că se holbează la fundul meu. Toţi o fac.

            Ajungem într-o cameră. Pe coridor e plin de oameni. Vincenzo se aşază pe pat, şi abia când se lasă pe spate ne dăm seama că e cineva în pat. Pe sub patură, o tipă îşi făcea de lucru cu penisul unui tip care era de mult timp trecut în lumea viselor induse de substanţele halucinogene.

            Ne scuzăm faţă de tipa căreia pare să nu îi pese deloc, şi Vincenzo mă trage de mână într-un fel de cămăruţă. Ne sărutăm stângaci, fiindcă reticenţa e la ea acasă în acel spaţiu strâmt, apoi îmi dau seama că ăsta e momentul.

            Mă las încet în genunchi, şi îl mângâi pe coapse. Simt cum fibrele îi zbârnâie sub degetele mele. Se vede că are nevoie de asta. Membrul lui e atât de tare încât trebuie să mă chinui cu fermoarul de la blugii lui care nu se desface din cauza tensiunii. În final reuşesc, şi apoi i-o scot afară. Nu e foarte mare, dar împunge aerul în direcţia mea, acuzatoare.

Îmi vine să râd.

Ceea ce NU îmi vine să fac este să cred că fac asta.

Şi mă pun pe treabă.

Îmi umezesc buzele, şi mi le simt, în mod ciudat, încleiate, de parcă mi-ar spune „abţine-te”.

Trag aer în piept, de parcă m-aş pregăti pentru o încoronare.

Şi îl iau în gură.

O simt alunecoasă, delicată şi dură în acelaşi timp.

Ca şi cum ai lua în gură o ţeavă de inox.

Şi cânt la flautul lui din piele de parcă aş fi Miles Davis ... pe steroizi. Cu mâinile, cu buzele, cu limba. Cu tot ce am. O împing până în capăt. Cred că am ochii daţi peste cap. Saliva începe să curgă involuntar şi abundent, şi îmi scapă din gură, pe bărbie, pe testicolele lui epilate. Îi simt degetele la mine pe ceafă. Nu mă împinge, ci pur şi simplu e tandru.

            Apoi îi simt gustul. Puţin sărat, puţin acid, şi simt gogoloaiele de lichid seminal cum îmi alunecă pe gât în jos.

            Vincenzo e gata. Atârnă de peretele acela, lipsit de vlagă, şi îmi mângâie ceafa, încet, cu două degete.

            Îi îndes înapoi penisul şi trag fermoarul, apoi mă ridic, şi îmi şterg sperma de pe bărbie de blugii lui.

            El răsuflă greu, apoi se apleacă spre mine, şi mă sărută apăsat pe gură, după care zice:

            – Merci, tipule. Nici măcar o femeie nu s-ar fi descurcat mai bine.

Greaţă, Vol. VIII