El stătea pe jos, în faţa canapelei, într-o pereche de pantaloni de casă şi un maiou, şi ţinea în palmă un pahar de vin.
Ea ieşi de la duş. Pielea aburindă îi mirosea a miere proaspătă, iar din prosop făcuse un turban în jurul capului.
Se urcă pe canapea, în spatele lui, şi îşi încleştă braţele în jurul gâtului lui. Îşi frecă obrazul ei fin de obrazul lui bărbos.
– Mmm, ce bine miroşi, şopti el, cu ochii închişi, în timp ce o adulmeca.
– Ştiu, şopti ea şi îl sărută.
El o trase peste umăr, şi o ţinu în poală.
– Şi eşti foarte dulce cu turbanul ăsta ! râse el.
– Why sir, I thank thee for these words of praise, I’m sure I d’serve them not ! începu ea.
– Thou earn’s them fairly, my fair lady ! continuă el.
– Thy heart is clear and thy words bring joy.
– I reckon do they, though not as much as thy sunny smile and the breath which giveth life, which from thy breast sprung but a while ago …, râse el.
Ea ridică o sprânceană, şi continuă repede:
– I stand amazed, thy tongue is full of wits as hell is full of devils, but make no mistake, dear sir, I shan’t fall to your subterfuge, and please, give but a moment’s pass to say that thou te întreci ! încheie ea cât de repede îi permise limba, şi râse.
El stătu o clipă să îşi dea seama ce se întâmplase, apoi zâmbi şi îşi înclină capul teatral, în semn de admiraţie şi recunoaştere a înfrângerii.
– O, I am fortune’s fool ! se resemnă el.
– Da, asta eşti, aprobă ea.
Îi luă paharul din mână, luă o gură de vin din el, şi apoi i-l puse înapoi în palmă.
Fragment din "Laptele negru al mamei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu