Să te trezeşti la ora 9:47. Primul lucru pe care îl vezi când deschizi ochii să fie telefonul cu ceas, care stă mereu pe partea dreaptă. Să simţi că nici afară şi nici în sufletul tău nu se anunţă o zi plăcută. Se leneveşti ca să uiţi de lenevit, şi apoi să pipezi o ţigară. Să priveşti pe geam, afară, şi să vezi numai mizerie, iar apoi, urmărind fumul care îţi iese din gură ... şi el o mizerie. O zi identică cu cea de ieri, şi probabil cu nimic mai fericită decât cea de mâine. Să îţi fie dor, dar şi asta să te plictisească, fiindcă s-a mai întâmplat şi ieri. Să fie ora 10:40, şi să aprinzi calculatorul, numai pentru a uita de el timp de trei ore, sperând că îţi va spune ceva. Cea mai tare invenţie a secolului, dar nu ştie nimic. Să te uiţi la un episod din vreun serial care ar trebui să te scoată din monotonie, dar fără să reuşească, şi apoi să mai pipezi o ţigară. Să fie trecut de prânz, şi să trebuiască să găteşti. Vrei să le spui şi ce ai gătit ? Tocăniţă de pui, cu cartofi. Să îţi placă să găteşti, fiindcă îţi aduce aminte de el, că lui îi plăcea ca tu să găteşti. Să cureţi puiul de piele şi cartofii de coajă, şi să prepari tocaniţa. Doar din 20 în 20 de minute să mai trebuiască să adaugi apă. Să te întristezi din nou. Nu e la fel de plăcut să găteşti pentru tine cum e să găteşti pentru voi. Să îţi aduci aminte de o dată când aţi mâncat împreună, demult, iar el înfuleca ca un barbar, cu plăcere şi apreciind orice i se punea în farfurie, fiindcă era gătit de tine. Şi să îţi stârnească un sentiment matern. Să se facă ora 17, şi să vină ai tăi acasă, să mâncaţi şi apoi să băgaţi cot la cot două-trei ţigări, una după alta. Să te streseze apoi cu veşnica discuţie cum că „ar trebui să îţi cauţi un job, pentru că nu îţi bate singur la uşă”. Să te întorci la serialul tău idiot. Iar după câteva episoade, să te ia somnul, şi să dormi. Să te trezeşti la ora 19:30, şi să vezi că ţi-a scris Bianca un mesaj. Să o vezi că e bine dispusă, în timp ce tu nu faci altceva decât să te chinui să uiţi ce s-a întâmplat cu o zi înainte. Să vorbeşti puţin cu ea, şi să vă hotărâţi că faceţi clătite. Să mergi apoi la ea. Să te prefaci că eşti bine, şi te prefaci atât de bine, încât şi tu crezi că eşti bine. Iar ea să facă clătitele, în timp ce tu stai în hamac şi urmăreşti „Ultimele Zile ale lui Yaser Arafat”. Iar apoi să mâncaţi clătitele. Ţie nu îţi plac dulciurile, dar clătite ai mânca la micul-dejun, prânz şi cină.
Şi să îl urăşti şi mai tare pentru toate astea. Fiindcă te-a lăsat singură. Fiindcă te-a făcut să îl iubeşti cândva. Fiindcă soarele nu mai iese de după norul din faţa casei tale.Fragment din „Nimic: o nouă poveste a obsesiei”
interesting...
RăspundețiȘtergere