O întrebare

Bătrânul se scotoceşte prin buzunarele lărgite şi lăsate ale sacoului său, şi în final scoate dintr-unul o bucată de hârtie, iar din altul un pix crăpat.

Zice:

    – Îmi dai numărul tău de telefon ?

Dumnezeu îl priveşte şi pentru o clipă mi se pare că citesc surpriza pe figura lui demnă.

Întreabă:

    – Vorbeşti serios ?

Replica bătrânului nu întârzie:

    – Nu ştiu. Vorbesc serios ?

Îmi vine să râd, dar nu o fac.

Fericiţi cei ce fac uz de sarcasm, fiindcă ei vor avea parte de distracţie.

Dumnezeu îl priveşte pe vagabond fix în ochii săi îmbătrâniţi, fix în acele ferestre vechi şi murdare prin care sufletul bărbatului a devenit imposibil de scrutat.

Şi zice:

            – Îmi pare rău, dar ... nu am telefon.

Bătrânul rânjeşte şi aprobă din cap:

            – Foarte convenabil, nu ?

Dumnezeu se simte oarecum vinovat. Chiar ar fi vrut să îi dea bătrânului un număr de telefon dar dacă nu are, nu are, şi basta.

Bătrânul însă nu e supărat. A învăţat de la viaţă că nu primeşti mereu ceea ce vrei. Un refuz în plus nu îl afectează. Să fi primit un număr de telefon ... asta l-ar fi surprins.

Bagă înapoi în buzunare ustensilele de scris, şi întreabă:

            – O ţigară ai ?

            – Una din aia să ştii că am, răspunde dumnezeu, mulţumit că îl poate mulţumi pe bătrân.

                                                                                                                                               extras din

                                                                 „Ghidul idiotului spre intervievarea unui dumnezeu”