Să stai cu cineva pe care te minţi că îl iubeşti numai fiindcă îţi dă impresia că ai ceva de făcut. Să porţi discuţii cretine cu cineva fiindcă timpul trece mai repede dacă eşti nervos. Să faci sex toată ziua fiindcă nu este nimic altceva de făcut. Avea impresia că îl furase pe blond numai din capriciu. Începea să îi pară rău pentru fosta lui. Ea măcar îl vroia şi avea ce face cu el. Dar ea ? Ea îl furase iar acum îşi dădea seama că nu are la ce să îl folosescă. Sigur, arăta bine şi era deştept, şi chiar amuzant, dar ... nu în felul în care îi plăcea ei. Aşa ajunsese la concluzia că existau mai multe feluri de a fi inteligent şi de a fi amuzant. Se simţea ca un copil răsfăţat. Unul care primeşte orice vrea, oricând vrea, fără vreun efort serios, iar apoi se plictiseşte repede de acel ceva şi îl aruncă. Dar dacă asta era adevărat, atunci de ce se simţea ca şi cum nu avea nimic ? De ce starea ei permanentă era cea de nemulţumire, de neîmplinire ? De ce se simţea goală pe dinăuntru ? Abandonată ? Nepotrivită pentru oricine ?
Fragment din „Nmic: o nouă poveste a obsesiei”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu