M-am trezit într-un pat – nu al meu, evident – şi mă întorc spre partea stângă (eu mereu dorm în partea dreaptă a patului), unde văd ceva formă umană cu o claie de păr unsuros şi ondulat, care îi atârnă peste întreaga faţă, dar se opreşte brusc chiar deasupra buzelor. Buzele sunt uscate, totuşi, nu crăpate, dar au un luciu care nu poate fi dat decât de faptul că sunt uscate şi netede. Arată ca o margine a unei felii de grapefruit roşu, uitată pe farfurie de o zi. Apoi forma umană se întoarce spre mine, dar fără să se trezească, îmi pune un braţ peste sâni, şi mă învăluie într-un miros dulceag şi fierbinte, dar nu neapărat neplăcut, care îmi pare familiar, şi mă las cuprinsă de el, şi de braţul lui, şi încet-încet, mă lipesc de pieptul lui. Îi simt respiraţia, şi aud cum mă adulmecă, fără să îşi dea seama – să fie sigur că nimeni nu i-a furat trofeul în timpul nopţii, trebuie să fie vreo reminescenţă din vremurile barbariei declarate făţiş a bărbatului. Mi se pare că e dulce, şi e plăcut să ţi se dea o asemenea atenţie, chiar şi după o seară de somn zbuciumat şi sex făcut pe sedative, dar nu pot rămâne. Mai stau cinci minute, şi studiez camera în care mă aflu. Pereţii sunt de un alb murdar, probabil afumaţi. De-o parte şi de alta a patului se află două ferestre pătrate, acoperite de nişte draperii bleumarin, care nu prea lasă lumina în această grotă foarte originală. Un perete e populat în întregime cu cărţi, altul cu trei afişe de filme cult-clasice înrămate cu un oarecare bun gust, şi într-un colţ, dărăpănat, dar totuşi atrăgător, se află un dulap maro, cu două uşi, pe una din ele atârnând chiloţii mei. Pe jos – parchet, şi din loc în loc, movile de haine care ţin loc de covor, probabil. Mi-am văzut şi geanta de umăr, pe un măldar de cărţi. Realizez că şi noptierele sunt pline de cărţi. Apoi mă loveşte: nu există tehnologie deloc. Nici măcar un radio, în toată camera. Niciun televizor cu plasmă, niciun laptop, niciun celular, nimic. Braţul mă strânge mai tare, mai aproape, ca şi cum ar fi ştiut, stând de pază pentru stăpân, că vroiam să mă ridic. Reuşesc totuşi să mă ridic, şi îmi caut cu privirea hainele. Nu sunt multe – o pereche de blugi, şi un maiou alb, pe lângă perechea de chiloţi pe care o localizasem deja – dar le găsesc destul de greu prin vraiştea care era în cameră, şi nu reuşesc să ies fără să trezesc bestia. Şi când îşi ridică trupul în coate şi îşi dă părul la o parte, îmi amintesc de el. Are ochii verzi, migdalaţi şi fruntea înaltă, şi bea cam mult, dar e un tip cu bun simţ.

Fragment din "Toate femeile plâng"