Mă
trezesc de dimineaţă, soarele îmi răneşte ochii printre jaluzelele trase, aşa
că mă îmbrac cu blugii mei albaştri şi tricoul gri cu mâneci verzi, şi mă
îndrept spre uşă, călcând până la ieşire pe coapsele unui tip şi pe degetele
unei tipe şi pe ţâţele unei alte tipe care stă trântită pe burtă în aşa fel
încât prin chiloţii transparenţi i se poate vedea anusul.
Iertați-mă,
sunt puțin surescitat. Aseară s-a ținut un party în casa în care stau și am
băut atât de mult Red Bull încât azi dimineață când am fost la baie, pișatul
meu strălucea în întuneric. Și o pisică gri mă privea de pe coșul cu rufe.
Afară
sunt 1000 de grade şi pare că mă plimb pe suprafaţa soarelui, iar câinii
vecinului mă latră cu glasurile cavernoase, iar eu îmi scot ochelarii de
aviator din buzunar, şi odată cu ei scot şi o pisică gri care mă priveşte
curioasă, apoi îmi arată dinţii subţiri şi ascuţiţi, și în final fuge să se
adăpostească la umba unui copac.
Îmi
pun ochelarii pe nas şi mă uit în jur, văzând că am ajuns în mijlocul unei
intersecţii, iar şoferii mă claxonează turbaţi, dar eu nu aud decât un sunet
înfundat, ca şi cum cineva ar cânta lângă cada plină cu apă în care eu sunt
scufundat.
Trec
pe trotuar, şi soarele îmi arde ceafa asudată iar eu transpir vapori unsuroşi
de MDMA şi acid ibotenic, îmi afund mâinile în buzunare şi grăbesc pasul, să
ajung odată la Gatsby, să mă văd în faţa mesei pline de pastile şi pacheţele cu
ciuperci şi ierburi, să le adulmec, să le aleg, să îi promit că i le plătesc,
fiindcă nu cred că mi-am luat portofelul la mine.
Picioarele
mi se împleticesc şi sunt pe cale să cad, dar mă agăţ de o băbuţă care se
chinuie să păşească cu un cadru de aluminiu superuşor pe cimentul alb. Băbuţa
mă priveşte din spatele lentilelor ei fund-de-sticlă, groase de o palmă, cu
nişte ochi răi şi îşi deschide gura care este o grotă din care lipsesc
stalactitele şi stalagmitele, şi şuieră spre mine cuvinte de ocară care cad pe
urechile mele surde şi mă scuipă pe tricoul meu gri cu mâneci verzi, o flegmă
bătrânească, plină de amărăciunile asfinţitului vieţii, dar eu nu o bag în
seamă, murmur ceva de genu’ „Dă-te dracu’ din calea mea, stafidă ambulantă !”
şi mă împleticesc mai departe spre Gatsby.
Gatsby
e un tip cu vreo câţiva ani mai tânăr decât mine, deci pe la vreo 20 de ani,
care a început cu marijuana prost coaptă, a trecut prin
tetrametiletiltriptamină, dextromethorphan, LSD şi am auzit că a băgat şi
Promazine. Ăsta din urmă se foloseşte pe cai. Gatsby e mereu cu capul între
ciocan şi nicovală din cauza drogurilor, şi îi place să experimenteze, dar o
face cu cap, dacă se poate spune că cineva poate lua „cu cap” tranchilizante
pentru rinoceri africani. Nu îl cheamă Gastby – asta e o poreclă, dar niciodată
nu am auzit pe nimeni spunându-i altfel, așa că repet și eu greșelile celor
dinaintea mea, fără să știu de ce. Ajung la uşa lui, şi bat cu energie – Red
Bull-urile alea de aseară sunt încă în sistemul meu –, dar sunetele care se aud
sunt cele de sticlă spartă, de parcă aş fi aruncat un bolovan prin fereastra lui
în loc să bat cu degetele în uşa de la intrare, şi în final apare la uşă Diana,
care e prietena superslabă a lui Gatsby, arată foarte Uma Thurman pe vremea
când juca în „The Avengers”, şi poartă doar o pereche subţire de boxeri albi cu
buline roşii, pe sub care i se vede părul pubian întunecat ca o oază de
plăcere, şi un tricou până sub ţâţe, şi mă gândesc, uau, ţâţele alea,
băga-mi-aş pula, ce i le-aş suge ! apoi îmi dau seama că mă holbez la ea şi un
fir subţire de salivă îmi atârnă din gură, dar sunt sigur că tipa nu o să îi
spună nimica lui Gatsby.
Nu
au mai făcut sex de luni de zile, fiindcă lui nu i se mai scoală nici dacă bagă
o găleată de Viagra cu vodkă şi tequila. E din cauza drogurilor. Îmi spun că
poate am o şansă să intru în vaginul ei, dar acum am alte treburi mai
importante, aşa că atunci când îmi face semn să intru, şi îmi întoarce spatele
arătându-mi bucile alea rotunde, fac un pas peste prag, dar mă dau înapoi
fiindcă era cât pe ce să calc pe o mâţă gri care mă priveşte o clipă curioasă, apoi
îmi arată dinţii şi dispare, iar eu nu pot scăpa de o senzaţie de presque-vú.
Gatsby
stă tolănit pe un fotoliu în semiîntunericul din bucătăria lui mizerabilă şi îi
strigă Dianei să îi mai aducă o fiolă de protoxid de azot şi un pic de CBD, iar
ea, care e atât de Uma, strigă ceva din baie, dar el nu o ascultă şi ţipă la ea
că e o curvă împuţită care nu face diferenţa dintre zi şi noapte, îmi spune să
mă aşez pe un scaun lângă el şi îmi oferă o linie de cocaină lungă de 25 de
centimetri şi atât de groasă încât nu aş putea să o inspir nici cu gura larg
deschisă, dar eu refuz politicos şi îl întreb dacă are ceva mescalină
îmbunătăţită chimic, el se holbează la mine de parcă aş avea o pulă în loc de
limbă şi îmi face cu ochiul să îl urmez în camera lui, unde îşi ţine sculele şi
marfa, deschide uşa şi o pisică gri sare afară, ne priveşte curioasă apoi fuge
în living, Gatsby înjură şi apoi îmi arată o masă plină cu pacheţele şi cutii
transparente, mie îmi cade falca iar el nu se poate opri din râs.
Ne
apropiem de masa lui şi el îşi caută singur protoxidul acela de azot pe care
i-l ceruse Dianei, în timp ce eu mă holbez la panoplia de CHESTII pe care le
are acolo, şi toate sunt atât de BUNE încât SCULA mi se întăreşte. Are procaină, dibucaină, methoxiflurant,
morfină, ketamină H3, nalbufină, bufotenină, LSDx2, STP, două duzini de amil, eter neprelucrat, pentru fraierii
necunoscători, şi perla colecţiei este bromodimetoxifenilmetiletanamina,
cu o potenţă incredibilă în spectrul halucinogen şi ale cărei efecte durează
până la 10 futute de ore. Nu că ar avea nevoie de ele, dar, vorba aia a lui
Hunter S. Thompson, odată ce le ai, tendința este să împingi treaba cât de tare
poți. Dar eu (din păcate) nu sunt Gatsby, şi acasă lumea mă aşteaptă să mă
întorc cu mescalină, câteva grame de cocaină, un pachet de Văduva albă şi nişte pastile foarte frumoase, de culoare azurie, pe
nume Halcion.
Gatsby
îmi pregăteşte pachetul cu cumpărături, şi îmi spune cât face totul şi că nu
mai am cont la el, că furnizorii s-au cam futut de cap şi buzunarele sunt
strânse, adică mai strânse decât de obicei şi vrea bani gheaţă, în momentul
ăla, ca dacă nu îmi sparge capul, eu zic „Okei, maestre, relaxează-te, acuma te
plătesc !” şi bag mâna în buzunarul blugilor, sperând să găsesc acolo portofelul
că altfel ăsta e în stare să mă fută şi să mă omoare (nu neapărat în ordinea
asta) fiindcă nu e pe treaba lui atunci când e pe prafuri, şi scot mâna
transpirată din buzunar, şi de acolo cade o pisică gri, care ne priveşte
mirată, apoi văd că ţin în mână un teanc de bancnote mototolite pe care i-l
întind lui Gatsby şi iau din mâna lui pachetul şi o întind spre casă, iar în
urma mea el nu se poate opri din râs.
Afară
sunt 999 de grade şi îmi simt buzele arse de soare, aş mânca zahăr cu lingura
direct din borcan şi văd că începe o ploaie măruntă la câţiva metri în stânga
mea, aşa că grăbesc pasul şi văd că în urma mea aleargă o pisică gri, iar în
urma ei aleargă altă pisică gri, iar în urma lor aleargă un milion de pisici
gri, cu ochii verzi ca în melodia aia a lui Bowie, şi pisicile nu clipesc
deloc, ceea ce e foarte răscolitor, aşa că mă pomenesc alergând. Şi alerg, şi
alerg, şi alerg până când venele îmi pompează acid. Apoi mai alerg un pic.
Ajung
acasă, trântesc uşa în urma mea şi mă duc direct în bucătărie, am uitat deja de
pisicile gri şi de ploaie, iar toată lumea pare să se fi trezit brusc la viaţă
fiindcă mişună în jurul meu, cu acele şi cu seringile şi cu foiţele şi cu
garourile lor futute, să îşi ia doza, să lingă filonul, să mă pupe în cur,
încep să mișune prin casă și aud cuvinte din toate părțile, rulează jointu’,
prepară o doză, scoate pâinea că merge cu mescalina, iar eu îmi înfig acul rece
în venă şi dinţii aproape că îmi plesnesc de anxietate, zăbala îmi scapă
printre buzele arse şi transpiraţia se evaporă de pe mine când un val de
căldură plăcută mă cuprinde şi ceilalţi se gândesc să facă dragoste, sex se
vede în privirile lor moarte, prietena mea, care poate fi foarte Marilyn dacă
am băgat destul praf în mine, apasă pe un buton şi undeva după perdea începe să
cânte „Desolation Row”, deci ştiu că pentru următoarele 11 minute şi 21 de
secunde voi fi în iadul celor ultraromantici, o iau de după gât şi vreau să
merg cu ea în baie să îi ling interiorul coapselor arcuite şi să îi gâdil
buricul pe dinăuntru, ceea ce şi facem, iar când am terminat ies pe coridor şi
fac exact UN PAS până în livingul nostru unde, în loc de băieţi şi fete care
îşi ling orificiile şi de fum şi muzică proastă, văd o mulţime de pisici gri
care mă privesc curioase şi apoi eu fac un pas spre mine.
